21 Februarie

„Grangurii de altădată”
„Se credeau buricul pămîntului. Se credeau eterni. În prostie, în mediocritate, în dorința de a face cît mai mult rău. Ajunseseră pînă acolo încît își negau și obîrșia, nu-și mai recunoșteau nici părinții. Promiteau, mințeau, lătrau, guițau. Li se deschidea ușa, de către subalterni, cu capul. Deoarece aceștia, bieții de ei, aveau mîinile ocupate. Cu sacoșe, bagaje și alte mici daruri. Dacă încercai să dai într-unul, de fapt loveai în doi sau chiar în trei și așa mai departe. Pînă și eșecurile lor erau încununate de succes. Ași ai caliciei, ași ai caraghioslîcului. Ascunși în spatele ușilor capitonate. Feriți de griji”.
„Magazin” (săptămînal cultural-științific independent), Anul XXXIII, Nr. 7, Sîmbătă 17 februarie 1990.
„Cine gestionează violența?”
„În momentul în care statul nu va mai ține neapărat la monopolul său asupra violenței, cetățenii se vor vedea nevoiți să-și asigure singuri aceste servicii și se vor arăta din ce în ce mai dispuși să plătească pentru ele…
În România există de două ori mai mulți angajați la firmele de securitate și pază decît în poliție. Astfel, cheltuielile publice vor fi reduse în timp, iar influiența și așa precară a Poliției asupra siguranței cetățeanului își va face și mai puțin simțită prezența. Tot ei, cei bogați, vor fi și cei care vor deține puterea politică. Din ce în ce mai izolați în mașinile lor performante și blindate, vor fi mereu departe de realitățile care se vor agrava și care, și astăzi, par sdă-I depășească. Acela va fi momentul în care contractul social va fi uitat, și nu pare un moment foarte îndepărtat: statului nu i se va mai recunoaște monopolul absolut asupra violenței”.
„Observator cultural”, Anul IX, serie nouă nr. 205(463), 26 februarie 2009.