Oamenii de știință au dedicat decenii studierii vieții de cuplu, urmărind modul în care evoluează diferite relații de-a lungul anilor, cu scopul de a afla ce ne face fericiți.
Așadar, care este cel mai fericit cuplu și cum reușesc partenerii să se înțeleagă atât de bine? Punând cap la cap mai multe rezultate obținute în urma cercetărilor putem trage câteva concluzii referitor la ceea ce ne-ar putea face ca viața noastră în doi să fie una frumoasă și fericită. Cu alte cuvinte, cel mai fericit cuplu întrunește următoarele criterii:
1. Nu este un mare fan al mesajelor scrise
Anul trecut, oamenii de știință de la Universitatea Brigham Young au constatat că acele cupluri care se folosesc de mesajele scrise pentru a-și cere scuze, a-și rezolva problemele sau a lua decizi, au tendința de a fi mai puțin fericiți comparativ cu cei aleg să vorbească despre aceste lucruri fie la telefon, fie față în față.
2. Nu are copii
Un studiu din 2014 de la Universitatea Open, realizat pe 5.000 de persoane de toate vârstele, care erau implicate în relații de lungă durată, a sugerat că acele cupluri care nu au copii sunt mai fericite.
3. Partenerii nu se mai ceartă, în prezent
Un studiu realizat în 2012 în statul Florida a indicat că partenerii care au conversații „furioase dar oneste” la începutul relației erau mai fericiți pe termen lung.
4. Este alcătuit dintr-un prim născut și un ultim născut
Unii psihologi susțin că atunci când un cuplu este format dintre un mezin și un individ care a fost cel mai mare copil din familie, șansele de a atinge un nivel mare de fericire sunt crescute. De obicei, în astfel de cupluri, unul dintre parteneri preferă să i se poarte de grijă, pe când celuilalt îi place să aibă grijă de partener.
5. Partenerii nu se plictisesc
Rezultatele unui studiu realizat în 2009 sugerează că plictiseala îi distanțează pe parteneri și îi face nefericiți. În timpul studiului, cuplurile au fost rugate să aleagă una dintre cele șapte perechi de cercuri care erau așezate în mod diferit pentru a reprezenta căsătoria. Atunci când partenerii erau plictisiți, ei aveau tendința de a alege o pereche de cercuri distanțate, despre care specialiștii spun că reprezintă separarea emoțională dintre parteneri.
6. Partenerii contribuie în mod egal la treburile casnice
Cei care își împart între ei treburile gospodărești și care își delimitează atribuțiile au o tendință mai mare de se simți satisfăcuți de relația lor.
7. Partenerii au același sex
Tot studiul de la Universitatea Open sugerează și că acele cupluri formate din parteneri de același sex sunt „mai fericite și mai pozitive” cu privire la relația lor. În cuplurile heterosexuale, în schimb, partenerii par să își facă mai greu timp unul pentru celălalt.
8. Sau sunt cupluri heterosexuale care au convingeri feministe
Un studiu Rutgers realizat pe un eșantion de 500 de indivizi sugera că bărbații și femeile care au parteneri feminiști sunt mai satisfăcuți de relația lor.
9. Este alcătuit dintr-o femeie frumoasă și un bărbat mai puțin atrăgător
Soții (și chiar și soțiile) sunt mai satisfăcuți de relația de cuplu atunci când partenera lor este atrăgătoare, potrivit unui studiu publicat în Journal of Personality and Social Psychology.
10. Nu este fan jocuri online
Decât în cazul în care ambii parteneri se joacă. Un studiu din 2012, realizat de oamenii de știință de la Universitatea Brigham Young indicat că din cei 349 de participanți, 75% își doreau ca partenerii lor să se implice mai mult în relație, în loc să stea să se joace.
11. Este format din indivizi care au aceleași trăsături
Cuplurile care împărtășesc multe dintre trăsături, precum ambiția sau înclinația artistică, par să aibă un nivel mai mare de fericire în relațiile pe termen lung.
12. Partenerii nu au foarte mulți prieteni comuni pe Facebook
Potrivit unui raport care a avut la bază 1,3 milioane de utilizator Facebook, starea relației depinde de „dispersia socială”. Cuplurile formate din parteneri care au prieteni comuni au mai multe șanse de a se despărți, comparativ cu restul cuplurilor în care partenerii nu au mulți prieteni comuni.
13. Partenerii sunt la fel de cumpătați
Un studiu realizat în 2009 de cei de la Universitatea Michigan pe un eșantion de 1.000 de persoane căsătorite și necăsătorite a indicat că oamenii au tendința de a alege parteneri care cheltuiesc în mod diferit decât o fac ei. De exemplu, cei care sunt risipitori preferă persoanele chibzuite. Însă, în general, această alegere duce la certuri ulterioare care contribuie la diminuarea nivelului de fericire. Așadar, cele mai fericite cupluri sunt alcătuite din indivizi care cheltuiesc la fel de mulți bani.
14. Foarte activ din punct de vedere sexual
Autorii lucrării „Money, Sex, and Happiness: An Empirical Study” au estimat că o activității sexuale, de la o dată pe lună la o dată pe săptămână crește nivelul de fericire din cuplu. Un alt studiu, realizat în 2011 pe 6.500 de subiecți australieni a indicat că majoritatea bărbaților și 42% dintre femei s-au declarat nefericiți ca urmare a vieții sexuale scăzute.
15. Partenerii nu întrețin relații sexuale în prima lună
Un studiu realizat în 2012 de Universitatea Cornell sugerează că femeile care așteaptă mai bine de o lună înainte de a face sex cu partenerul pentru prima dată, pe termen lung, percep un nivel mai mare de fericire în relație.
16. Este un cuplu odihnit
Un studiu din 2009, de la Universitatea din Arizona sugerează că bărbații care dorm mai bine sunt mai satisfăcuți de relația de cuplu. De asemenea, studiul a mai indicat și că femeile care dorm prost au tendința de a declara că au probleme în relație.
17. Partenerii sunt absolvenți de universitate
Un studiu Paw din 2010 a descoperit o legătură între educație și riscul divorțului. Mai exact, absolvenții de universitate eu mai puține șanse de a divorța, comparativ cu indivizii mai puțin educați.
18. Partenerii râd la aceleași glume
Râsul este bun pentru toată lumea, însă oamenii de știință susțin că el este benefic mai ales pentru relațiile pe termen lung. Într-un studiu în care cuplurile au fost căsătorite timp de 45 de ani, umorul era unul din principalii 3 factori care contribuia la succesul relației.
19. Partenerii se bucură unul pentru celălalt
Oamenii care sărbătoresc realizările partenerilor de parcă ar fi propriile lor reușite au un nivel mai mare de satisfacție în relație, comparativ cu indivizii care rămân indiferenți față de succesul celorlalți.
20. Este un cuplu înconjurat de oameni care nu au divorțat
Cercetătorii de la Universitatea Brown a publicat un studiu anul trecut în care specifica faptul că un individ are cu 75% mai multe șanse de a divorța dacă este prieten cu o persoană care a făcut asta.
21. Partenerii au același obicei legat de consumul de alcool
Cuplurile au mult mai multe șanse de a divorța sau de a se despărți atunci când unul dintre parteneri bea și celălalt nu, sugerează un studiu realizat de Institutul de Cercetare de la Universitatea Buffalo.
Sursa: Huffington Post – descopera.ro