Arhiva zilei de 23 ianuarie 2026 (32 articole)

„Grecii de peste mări”, o incursiune în lumea credințelor și ideilor despre viață și moarte, prin intermediul vaselor cu figuri roșii, la Muzeul de Istorie Suceava

Ziua Micii Uniri va fi sărbătorită pe pârtia Veverița din Vatra Dornei cu făclii, coborârea Drapelului și Hora Unirii

Un imens drapel va fi coborât pe Pârtia Veverița din Vatra Dornei de Ziua Micii Uniri - sursă foto: Sebastian Huțan

Tarife speciale pentru gestionarea deșeurilor, inclusiv din construcții și demolări, stabilite în municipiul Suceava

Gestionarea deșeurilor voluminoase, din reamenajările interioare sau exterioare generate de persoanele fizice, taxată separat, cu contract

Trei veterani din Broșteni, cu vârste de 100, 101 și 99 de ani, onorați cu diplome aniversare de Prefectura Suceava

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a felicitat pe Gheorghe Șoldan pentru finalizarea cabinetului stomatologic pentru copii de la Spitalul Județean Suceava