Arhiva lunii decembrie 2023 (1271 articole)

Deputatul Șoldan, alături de primarii din Arbore și Hănțești la semnarea unor contracte de înființare a unor centre de zi pentru copii și vârstnici

Deputatul Șoldan, alături de primarii din Arbore și Hănțești, Dan Tiperciuc și Daniel Olariu, și ministrul Natalia Intotero

Trei copii și cinci adulți au ajuns la Urgență, după ce au alunecat miercuri pe gheața de pe trotuarele din Suceava

Noua sală de sport a Școlii de Jandarmi Fălticeni, dată în folosință odată cu probele de admitere a peste 500 de candidați

Sala de sport de la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi Petru Rareș Fălticeni intră în folosință chiar de joi, 7 decembrie, odată cu probele de admitere

„Vibrații estetice”, expoziție personală de grafică și pictură semnată de Sebastian Rațiu, vernisată la Galeria de Artă „Ion Irimescu”

Elevii navetiști, la un pas de a rămâne fără transport gratuit la școală. IȘJ nu a decontat nici un leu transportatorilor în acest an școlar

Efemer - Servicii funerare - Repatrieri

„Povestea semnelor românești scrise cu colțul inimii”, ediția a II-a, desfășurat la Colegiul Tehnic Rădăuți

„Povestea semnelor românești scrise cu colțul inimii”, ediția a II-a, desfășurat la Colegiul Tehnic Rădăuți
„Povestea semnelor românești scrise cu colțul inimii”, ediția a II-a, desfășurat la Colegiul Tehnic Rădăuți

Noua sală de sport a Școlii de Jandarmi Fălticeni, dată în folosință odată cu probele de admitere a peste 500 de candidați

Sala de sport de la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi Petru Rareș Fălticeni intră în folosință chiar de joi, 7 decembrie, odată cu probele de admitere
Sala de sport de la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi Petru Rareș Fălticeni intră în folosință chiar de joi, 7 decembrie, odată cu probele de admitere

Deputatul Șoldan, alături de primarii din Arbore și Hănțești la semnarea unor contracte de înființare a unor centre de zi pentru copii și vârstnici

Deputatul Șoldan, alături de primarii din Arbore și Hănțești, Dan Tiperciuc și Daniel Olariu, și ministrul Natalia Intotero
Deputatul Șoldan, alături de primarii din Arbore și Hănțești, Dan Tiperciuc și Daniel Olariu, și ministrul Natalia Intotero

Aproape jumătate dintre globurile unicat pictate manual, de la Muzeul Național al Bucovinei, s-au vândut în câteva ore

COMUNICAT DE PRESĂ ÎNCEPERE PROIECT „SISTEM PRODUCERE ENERGIE PENTRU CONSUM PROPRIU LA S.C. M-TOTAL-M S.R.L.”, Cod SMIS 160603

Sucevean ușurat de 9.000 de euro după ce a oferit datele de securitate, prin telefon, unui fals angajat al unei bănci