2016 e tot despre ei

Primele turnee ale anului la tenis masculin ne-au adus deja o finală Djokovic-Nadal, în Qatar, în timp ce Federer și Wawrinka jucau la rândul lor finale în Australia și respectiv India. Dacă Roger, gripat la propriu, n-a fost chiar în apele lui, cedând în fața unui Raonic nici el impecabil, Stan the Man și-a respectat statutul în fața tânărului Coric. Este suficient să consemnăm aceste rezultate, fiindcă afișul l-a ținut totuși meciul Nole-Rafa. Că scorul a fost unul drastic își poate da seama oricine (6-1, 6-2 sau 12-3, cum îl prescurtează cunoscătorii), însă jocul sârbului a intimidat de-a dreptul. Deși fanii lui Nadal nutreau ceva speranțe, încurajați de forma favoritului lor, acestea s-au dovedit înșelătoare. Parcă anumit, printr-un buton magic, Djokovic și-a ridicat în finală toate procentajele de până atunci, atingând niște standarde ne-umane. Nadal chiar a declarat că niciodată n-a mai întâlnit un adversar care să joace în asemenea… fel, a zis el, hal, ar spune alții. Unii comentatori s-au grăbit să interpreteze că ar considera tenisul lui Djokovic cel mai bun din istorie. Din istoria sa, m-aș încumeta să afirm. Să detaliez. Într-adevăr, după primul set, Rafa s-a încrâncenat și aproape și-a accesat nivelul maxim, numai că asta a însemnat doar să lovească și mai tare și să alerge mai mult! Or, se știe că Nole deține antidotul acestui joc al lui Nadal, așa cum spaniolul îl deține pe al lui Federer. E drept, pe altă suprafață, cum ar fi zgura, jocul lui Rafa cu intensitate dusă la extrem ar mai echilibra balanța, dar e limpede că acum masculul alfa e altul. Impresia dură este că Djokovic l-a luat de mână și l-a mutat în amintire: pentru prima dată în cei 10 ani de confruntări directe, sârbul a luat conducerea! Și o va face curând și cu Federer, deși paradoxal acesta are încă armele necesare pentru a-l destabiliza. Ca să-l poată cineva expune cu adevărat pe Djokovic, trebuie să aibă în primul rând serviciu de top. Nici asta nu-i suficient, s-a văzut cu Anderson la Wimbledon, tot mai trebuie adăugat și altceva pe lângă el. Federer nu-i oferă ritm, plimbându-l prin toată paleta de lovituri, Wawrinka poate lovi tare de pe ambele părți și… cam atât. Ocazional, Murray mai poate ridica și el capul, dar britanicul e deficitar la serviciul doi. Oricum, în acest an care are și Olimpiadă, tenisul masculin va fi tot despre Nole, Roger, Rafa, Stan, Andy.