Anul 2015 a debutat cu două premiere- declanșarea urmăririi penale în cazul unui judecător de la Curtea Constituțională, respectiv Toni Greblă, și patru cereri de avizare a arestării preventive pentru un deputat, Elena Udrea. Alți 5 parlamentari și un europarlamenrtar au intrat și ei în atenția DNA, informează Mediafax.În primele două luni ale acestui an, au trecut pragul arestului Poliției ori s-au ales cu dosare de urmărire penală deputați, senatori, secretari de stat, foști miniștri, primari și președinți de consilii județene.Toni Greblă, primul judecător al Curții Constituționale cu dosar la DNAÎn fruntea listei demnitarilor în cazul cărora a fost începută urmărirea penală se află fostul judecător de la Curtea Constituțională Toni Greblă. Acuzat că a sprijinit exporturi ilegale în Federația Rusă, în timp ce Moscova impusese un embargou în acest sens, procurorii spun că Toni Greblă – fost prefect de Gorj, senator PSD și președinte al Comisiei Juridice din Senat – l-ar fi sprijinit pe finul său, omul de afaceri de etnie romă Ion Bîrcină, pentru ca firma acestuia să obțină mai multe contracte. În schimbul favorurilor, fostul judecător constituțional ar fi primit o mașină de 56.000 de euro și rochii pentru soție.

