„Dacă prin vot s-ar putea schimba ceva, n-am fi lăsați niciodată să votăm” – spunea hâtru Mark Twain.
Adevărul adevărat este că votul în sine, unanim fetișizat, nu-i decât prefața unei lucrări cu destule necunoscute. El nu rezolvă, ci doar creditează speranțe. Schimbările încep (sau nu) de la vot încolo, cetățeanul n-are cum să le mai determine cursul: nici nu poate da înapoi, nici acționa înainte. Buletinul scăpat în urnă e-o investiție parafată: dacă-i plasată chibzuit, rodește, dacă-i simplă aventură, aduce falimentul. Ce, Hitler n-a fost ales cu mare majoritate?
Românii sunt obligați să creadă în impresionanta investiție de la 9 decembrie – de fapt, altceva nici nu le-a mai rămas.
Trăim o singură dată, două decenii le-am risipit aiurea, cât mai avem de făcut umbră pământului? Dacă de Apocalipsă scăpăm, de 2013 nu ne izbăvește nimeni. Este un an care ar trebui să ne sperie – mai întâi pe superstițioși, fiindcă poartă-n coadă cifra 13.
Ia să vedem: în 1913 începea războiul balcanic, pare-se, singurul război de cucerire purtat de români. Ocupam neromânescul teritoriu al Cadrilaterului, ne proclamam „mandatara civilizației europene menită să readucă la respect pe slavii veniți din orientul Europei”, iar Maiorescu decreta, în Parlament, că „prestigiul României, devenită acum arbitru al Balcanilor, a atins apogeul pe scena politică europeană”. O, tempora! Cadrilaterul l-am dat înapoi, iar titlul de „hegemon al Balcanilor” avea să se usuce pe vrej. Ne-am ales cu impardonabila și golăneasca înjurătură a „Patriarhului literaturii bulgare”, Ivan Vazov, (se vede că uitase ocrotirea românească de care a avut parte în vremea exilului la Galați…): „Voi sunteți puroiul roman / Cetatea eternă s-a curățat de putoare / Descotorosindu-se de voi. / Voi sunteți, ca și strămoșii voștri / Desfrânați, bandiți, asasini și robi” …
În 1813, rușii se instalau deplin în Basarabia, după ce pretinseseră stăpânire pe întreg spațiul dintre Carpați și Nistru. Este anul în care ultima mare epidemie de ciumă a îngrozit Bucureștiul. În 1813 s-a înființat cea mai înaltă distincție prusacă de război – Crucea de fier, preluată entuziast de Hitler. O aveau toți liderii naziști spânzurați la Nürenberg … În 1713, turcii au ocupat cetatea Hotinului, iar domnița Stanca, fiica lui Constantin Brâncoveanu, a avut o cumplită viziune: tatăl său dus în lanțuri de turci. Domnitorul și fiii săi aveau să fie decapitați la Yedi Kule …
La 1613 se semna prima alianță tip Ponta-UDMR între principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen, și voievozii Radu Mihnea (Țara Românească) și Ștefan Tomșa (Moldova). N-a fost rodnică pentru nici una dintre părți …
În 1513 năvălesc tătarii în Moldova, ucid și pârjolesc tot ce întâlnesc în cale. Este anul în care Machiavelli termina „Principele”, cartea prin care oferea lecții (multe teribil de actuale!) celor aflați în fruntea bucatelor: „E mai bine să fii iubit decât temut sau temut decât iubit?”, „Cum trebuie să fugi de lingușitori”, „Cum trebuie să-și țină cuvântul un principe” …
La 1413, crede Gigi, domnea în Bizanț împăratul Titus Filippas Fernando Becali – din familia căruia zice că s-ar scurge și stirpea voievodului din Pipera. Din păcate, istoricii și genealogiștii nu izbutesc să dea de urma acestui Becali împărat al Bizanțului. Cercetările sunt în curs …
Revenind la ale noastre și la spectralul an 2013, pe care nici un politician român aflat la putere n-o să-l traverseze fără considerabile pierderi în planul imaginii, să re-remarcăm enorma doză de încredere investită în USL.
Și totuși, le va fi greu noilor guvernanți să traverseze valul ostilităților ce tind să iasă din sfera politicului, spre a-și vărsa zoaiele asupra unei țări și a unui popor care merită o altă considerație și cu totul alt tratament.
De aceea, poate n-ar fi rău să ne amintim și spusele lui Eschil: ”Aspru poporul când scapă de nenorocire”. Scuze dacă sună cumva amenințător.
