Numărul seropozitivilor din județ a ajuns la 185, după ce, în 2011, 14 persoane au fost depistate cu virusul imunodeficienței dobândite care provoacă SIDA, în timp ce șapte persoane au murit din cauza infecției cu virusul ucigaș. Așa arată o statistică întocmită de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava și dată publicității ieri, de directorul adjunct medical al instituției, dr. Cătălina Zorescu, în care se precizează că anul trecut s-au înregistrat cele mai multe decese ca urmare a cumplitei maladii.
De remarcat că, anul trecut, printre victimele virusului ucigaș s-au numărat și trei persoane reprezentând cazuri noi, diagnosticate pe parcursul lui 2011, dar în stadii finale de boală, care nu le-au lăsat nici o șansă de supraviețuire.
Aproape toate decesele, înregistrate la persoane cu vârste între 20 și 35 de ani
Primul deces din 2011 s-a produs în luna ianuarie, la o persoană de 32 de ani, diagnosticată cu HIV/SIDA în anul 2009. Următorul deces a fost înregistrat în martie, la o persoană de 21 de ani, depistată cu virusul imunodeficienței dobândite în anul 2006. Al treilea deces din 2011 a fost semnalat în aprilie, la o persoană de 23 de ani, diagnosticată cu temuta maladie cu două luni înainte, respectiv în februarie. Tot în aprilie un deces a fost înregistrat și la o persoană de 35 de ani, depistată cu virusul imunodificienței dobândite în anul 2009.
Al cincilea deces prin HIV/ SIDA de anul trecut a fost consemnat tot la o persoană aflată în stadiu final de boală. Este vorba de o persoană în vârstă de 34 de ani, care a murit în luna octombrie 2011, după ce în luna august medicii i-au stabilit cu certitudine diagnosticul, prin analize complexe de laborator.
A murit cu o lună înainte de a afla că este seropozitiv
Un caz mai aparte îl reprezintă o persoană de 22 de ani, care a decedat în august 2011, dar la care confirmarea diagnosticului de HIV/SIDA a venit de-abia în septembrie, adică la o lună de la producerea decesului. Practic, persoana în cauză s-a prezentat la medic târziu, când boala era deja mult prea avansată, astfel încât moartea a survenit înainte ca rezultatele analizelor de laborator să fie finalizate și să confirme prezența virusului ucigaș în organism. Ultimul deces din 2011 prin HIV/SIDA a fost consemnat în decembrie, la o persoană de 45 de ani, diagnosticată în anul 1998.
De menționat că, anul trecut, numărul pacienților care au urmat un tratament contra virusului ucigaș a fost de 152. În 2011, specialiștii DSP au semnalat patru cazuri de nou-născuți din mame seropozitive. Anul trecut, printre persoanele diagnosticate cu HIV/SIDA s-a numărat și o gravidă.
Evoluția cazurilor de îmbolnăvire și deces prin HIV/SIDA în ultimii cinci ani
În 2010, numărul pacienților luați în evidență era de 176, dintre care 158 urmau un tratament cu antiretrovirale. Tot în 2010, 19 persoane erau depistate cu infecție HIV/SIDA, cifra fiind cea mai mare din ultimii patru ani. Dintre cazurile de boală nou diagnosticate în 2010, respectiv un nou-născut, doi copii cu vârste între 2 și 6 ani și 16 adulți cu vârste între 19 și 58 de ani, patru au fost focare familiale. În 2010, numărul sucevenilor care și-au pierdut viața din cauza teribilei maladii a fost de cinci.
În 2009, evidențele indicau 163 de pacienți, dintre care 148 sub tratament, nouă pacienți nou depistați și trei decese. În 2008, numărul pacienților luați în evidență era de 157, dintre care 137 în tratament cu antiretrovirale. În 2008, medicii au depistat nouă cazuri noi și au semnalat patru decese în rândul bolnavilor. În 2007, în evidențele de specialitate figurau 154 de pacienți, dintre care 138 se aflau în tratament.
2007 a fost anul în care nouă persoane din județ au aflat că sunt seropozitive, în timp ce alte șase au pierdut lupta cu boala și au murit. În 2006, numărul seropozitivilor luați în evidență era de 151, în timp ce numărul pacienților aflați în tratament cu antiretrovirale era de 130. În 2006, au fost depistate cinci cazuri noi de îmbolnăvire și două decese.