2007 în politică – anul Racului

Aderarea României la Uniunea Europeană i-a privat pe politicieni de raportarea la termene, etape, criterii de îndeplinit și constrângeri. Incapabili să proiecteze și să-și asume singuri viitorul, plecând de la interesul național, principalii actori politici s-au ghidat după obsesiile și antipatiile personale.
Semnalul războiului sterp a fost dat la 11 ianuarie, odată cu izbucnirea scandalului legat de scrisorica primită, în 2005, de președintele Traian Băsescu de la premierul Călin Popescu-Tăriceanu, prin care acesta din urmă îi cerea șefului statului să intervină pe lângă Parchet în favoarea omului de afaceri Dinu Patriciu.
Criza a fost declanșată de Elena Udrea, femeia fatală a politicii dâmbovițene, care și-a adus subit aminte, taman într-o emisiune televizată, că, pe când se fâțâia cu treabă prin Cotroceni, parcă ar fi zărit bilețelul cu pricina.
Tăriceanu a negat existența mesajului
Tăriceanu, aflat în plin congres PNL, a negat vehement existența mesajului. Peședintele Băsescu l-a contrazis, dar fără să fie foarte sigur pe sine. Până la identificarea documentului în arhivele prezidențiale și publicarea lui au trecut zile bune în care presa a tocat, conștiincioasă, nervii opiniei publice.
Dar tocmai regia penibilă a întregului episod a creat impresia premeditării și a complicității dintre Băsescu și Udrea.
Mai mult, după ce, la 17 ianuarie, a fost dat la iveală, bilețelul l-a incriminat pe șeful statului în aceeași măsură ca și pe premier.
Și asta pentru că marele luptător anticorupție a tolerat gestul lui Tăriceanu, atâta vreme cât acesta îi era aliat, doar pentru a se releva ulterior drept mic șantajist prin intermediari.
În consecință, ceea ce trebuia să ducă la debarcarea lui Tăriceanu din fruntea Cabinetului, și eventual, din conducerea PNL, s-a întors împotriva președintelui.
Reacția PSD
PSD a reacționat dur, cerând demisia lui Tăriceanu, dar și suspendarea președintelui Traian Băsescu.Ulterior, din motive tactice, social-democrații au ales să nu lupte pe două fronturi, renunțând la inițierea unei moțiuni de cenzură și folosindu-și muniția împotriva principalului inamic.
Acest fapt a condus la constituirea unei coaliții pestrițe antibăsesciene. Liberalii s-au raliat fără mare entuziasm, dar recunoscători că episodul bilețelului nu a dus la pierderea puterii. La rândul lor, PRM, PC și UDMR au aderat, treptat, și din motive proprii, la acțiunea principalului partid de opoziție.
Pus la colț, Băsescu a răspuns, după ce PSD definitivase actul de acuzare, venind în Camere, la 14 februarie, pentru a-i trage de urechi pe parlamentarii care i se opuneau. Găselnița sa a fost „votul uninominal”, folosit ca o bâtă politică. Mai mult, președintele a amenințat că va chema poporul la referendum, dacă aleșii neamului vor ezita să-i respecte solicitarea privind reformarea clasei politice.
Europarlamentare amânate
Jocul pe contre a continuat. Tăriceanu a amânat, în martie, europarlamentarele, invocând necesitatea ca scrutinul să nu fie viciat de teme străine precum cele legate de suspendarea președintelui sau de uninominal. În plus, refuzul miniștrilor PD de a semna ordonanța de urgență i-a furnizat lui Tăriceanu pretextul pentru a se debarasa de ei.
La 1 aprilie, Tăriceanu a organizat o conferință de presă, anunțând că e nevoie de o nouă formulă guvernamentală, din care PD să fie exclus.
În acest timp, PSD a continuat acțiunea de suspendare a șefului statului. La 3 aprilie, Cabinetul Tăriceanu II a fost aprobat de Parlament, iar sprijinul acordat de PSD a generat speculații privind susținerea oferită, la schimb, de PNL pentru procedura de impeachment.
Suspendarea lui Băsescu
La 19 aprilie, în urma avizului Consultativ al Curții Constituționale, inevitabilul s-a produs: 322 de parlamentari au decis suspendarea din funcție a șefului statului. Bineînțeles că Băsescu nu a demisionat și a plecat urechea la rugămințile „poporului” de strânsură care l-a implorat în Piața Univeristății să nu renunțe la luptă.
Generoși, românii l-au grațiat pe Băsescu, permițându-i să revină la Cotroceni, unde în perioada suspendării, s-a aflat interimar Văcăroiu. Președintele nu a învățat însă nimic din lecția de umilință care îi fusese predată de Parlament. Înrăit și încrâncenat, el a tradus rezultatele referendumului drept un mandat popular privind urmărirea propriilor fantome: astfel, el a declarat că a primit undă verde pentru reformarea clasei politice, pentru modificarea Constituției, pentru legea lustrației și cele ale siguranței naționale, dar și pentru irigarea ogoarelor patriei sau canalizarea orașelor.
Preocuparea sa chinuitoare a rămas însă debarcarea lui Tăriceanu.
Cruciada pentru uninominal
Nici cruciada pentru vot uninominal nu a dat roadele scontate. Băsescu a decis organizarea referendumului în chiar ziua destinată amânatelor alegeri europarlamentare, în speranța că, astfel, va putea face mascat reclamă PD și PLD. Ceea ce a câștigat pe o parte a pierdut însă pe cealaltă: partidele prezidențiale au obținut într-adevăr un scor bun, dar absenteismul masiv la referendum i-a negat legitimitatea de a mai vorbi în numele poporului.
Lui Băsescu nu i-a mai rămas decât să înghită hapul amar al înfrângerii și să dea semnalul unificării PD și PLD, în perspectiva viitoarelor bătălii electorale.