Anul 2007 a adus la conducerea educației doi miniștri, un democrat care nu și-a dorit niciodată această funcție dar a acceptat-o obligat de partid și un liberal care se crede potrivit pentru acest post, ambii nădăjduind însă un singur lucru: să reunească legile într-o filosofie potrivită vremurilor.
Pachetul de legi privind educația a fost lansat spre dezbatere publică în 17 decembrie, cu patru luni mai târziu decât fusese anunțat. Rămâne de văzut în ce măsură noile legi ale învățământului vor reuși să europenizeze școala românească, marcată profund de modelul sovietic.
Ministrul democrat Mihail Hărdău a avut parte de un mandat plin de convulsii: sustragerea unui set cu subiecte pentru testele naționale, subiecte de la bacalaureat vândute în piața publică, acțiuni de protest din partea sindicatelor și a studenților. Hărdău a fost convins că a manageriat foarte bine incidentele de la examenele naționale, „nemarșând la jocuri de interese”. În plus, aceste incidente l-au ajutat să descopere existența unei mafii în educație. A fost primul ministru care a vorbit despre monopolul asupra olimipadelor școlare, despre cel al editurilor, despre sistemul păgubos al meditațiilor. Dar atât. Mai mult nu a putut face, întrucât s-a temut. „Nu am imunitate și nu pot vorbi”, spunea Hărdău. Iar lucrurile au rămas la fel ca la preluarea mandatului.
„Pe tot parcursul celor 511 zile am avut proteste artifical create și consider că o schimbare de mentalitate la nivelul corpului profesoral se va produce în timp, iar performanța și corectitudinea își vor găsi locul firesc în educație”, a spus fostul ministru la ședința de sfârșit de mandat.
El a reușit să schimbe metodologia de examen, iar subiectele să fie transmise electronic. Mai mult, postarea tuturor subiectelor pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării constituie o premieră, până atunci fiind posibilă doar accesarea subiectelor pentru probele orale de bacalaureat. Hărdău a inițiat tezele cu subiect unic, cu gândul de a reunța la testele naționale apreciate ca fiind prea stresante pentru un copil de 14 ani, menținând însă evaluările naționale. „Vreau ca, din 2007, examenele naționale să intre în normalitate și să devină teste profesionale. Trebuie să depășim nivelul de ipocrizie și imoralitate de acum”, declara Hărdău.
El a deschis calea investițiilor în cele peste 4.500 de unități de învățământ cuprinse în planul național , dublarea costurilor pentru fiecare elev, dar și creșterea cheltuielilor de 2,7 ori pentru fiecare student. De asemenea, au fost alocate fonduri pentru dotări: laboratoare, carte școlară, material sportiv, hărți și material didactic.
„Am avut șansa ca, în timpul mandatului meu, Guvernul să fie eficient, ceea ce a făcut posibilă alocarea suplimentară a 1,1 miliarde euro pentru educație, sumă care nu poate fi contestată de nimeni”, afirma Hărdău.
Tot ca un succes a fost apreciată, de demnitar, achiziționarea a 679 de microbuze școlare.
„Am obținut în 2007 cel mai mare buget – 5,2 la sută din PIB, la care se adaugă 0,5 la sută din PIB pentru cercetare. Creșterea investițională a fost de 1,6 ori mai mare față de 2005. Față de 2004 comparația nu-și are sensul întrucât a fost de peste 20 de ori mai mare. Toate învinuirile și jignirile care mi s-au adus de diferite personaje care se vor pierde în neant în micimea lor, le trec cu vederea, le voi acorda atenția pe care o merită. Unul dintre cele mai mari pericole pentru un ministru îl reprezintă voluntarii și atotștiutorii. Ei se pricep la toate și au mereu toate soluțiile în mânecă”, spunea Hărdău la sfârșitul celor 511 zile de mandat.
El a atenționat totuși asupra faptului că realizarea proiectelor cu finanțare europeană reprezintă șansa învățământului românesc de a intra în Uniunea Europeană fără probleme și că România, ca membru al Uniunii Europene, trebuie să facă față tuturor cerințelor de calitate și competitivitate în educație și cercetare. Pentru calitate, școala românescă trebuie reformată din temelii, considera el.
Hărdău a criticat faptul că există județe în care din listele de investiții pe anul 2007 pentru obiective noi, consolidări, reabilitări și reparații capitale, „transpar influențele criteriilor politice”. Un exemplu în acest sens ar fi fost județul Bacău, unde fondurile au fost distribuite administrațiilor locale în funcție de afinități politice.
De asemenea, strategia MECT viza, la vremea lui Hărdău, realizarea unui învățământ descentralizat, în care deciziile privind calibrarea rețelei școlare să fie luate în cunoștință de cauză și cât mai aproape de beneficiarii sistemului de educație. „Școala trebuie să-l pună în centru pe elev și nu pe profesor. Programele școlare reduse, întrucât profesorii își măresc normele prin cumul, iar elevul este întotdeauna pe ultimul loc. Ministerul are mulți angajați care vin și pleacă după bunul plac întrucât ei mai au și alte locul de muncă. Vreau să am în serviciile Ministerului Educației și Cercetării angajați proprii, pe care să îi pot folosi la capacitate maximă de dimineață și până se încheie programul și nu profesori pe care nu-i pot găsi niciodată când am nevoie”, a mai spus Hărdău.
Ministrul a criticat și lipsa de consecvență a unor lideri sindicali, dispuși să treacă ușor dintr-o parte în alta, de la un partid la altul, în funcție de interese.
„Constat totuși că, la fiecare hotărâre care înseamnă un pas înainte în reforma învățământului, unii lideri sindicali care au promis susținere pentru ca sistemul să se schimbe cât mai repede și în interesul elevul dau înapoi și îmi critică deciziile”, acuza demnitarul.
Ministrul democrat a anunțat un program amplu pentru rezolvarea crizei locurilor în grădinițele, în virtutea faptului că educația timpurie și învățământul preșcolar de calitate sunt obiective strategice pentru școala românească.
Hărdău își încheia mandatul la începutul lunii aprilie cu un mesaj ferm: „Nu am marșat la jocurile de interese, sunt mândru de cum mi-am făcut datoria și mă întorc cu fruntea sus la catedră”.
Noul ministru, liberalul Cristian Adomniței, tocmai se pregătea să ocupe, în aprilie, pentru a doua oară, funcția de șef al tinerilor PNL, când a fost propus la conducerea învățământului românesc.
Ambițios, venit din afara sistemului, fiind inginer constructor, a înțeles repede cum merg treburile și, mai ales, a continuat ceea ce începuse Hărdău.
„Deși sunt reprezentantul unui partid politic, în Guvern și în Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului voi aplica politica școlii, siguranța copiilor României. Nu pot iniția o reformă pentru că mandatul meu este scurt. Voi fi un ministru activ. Sunt tânăr, am multă energie și mult entuziasm. Vreau ca pachetul de legi privind învățământul să fie discutat și înțeles de partenerii de dialog, parlamentari, sindicate, profesori, elevi și părinți. Nu sunt adeptul deciziei bruște, luate «pe picior», ci numai în urma unui dialog cu toți factorii implicați. Voi lupta cu glas scăzut, dar ferm pentru a obține șase la sută din PIB. Adversarii mei vor fi adversarii sistemului. Legea învățământului este obosită și perimată, de aceea trebuie înlocuită rapid cu un cadru legislativ modern și flexibil”, spunea Adomniței la preluarea mandatului, adăugând totodată că lipsește o strategie adaptată anului 2007 pentru educație.
După ce „s-a așezat” în minister și a înțeles cum merg lucrurile, Adomniței a spus că nu pleacă de la o situație proastă și că va continua politica educațională asumată, chiar dacă el este „aripa tânără”.
Prima surpriză neplăcută la preluarea mandatului a fost lipsa contractelor colective de muncă. Apoi, a doua a fost când nimeni nu i-a putut răspunde la întrebarea „când va fi conectată la internet ultima școală”. „Nimeni nu s-a ostenit să-mi dea un răspuns la această întrebare. Sintagma «egalitatea șanselor la educație» era doar vorbe frumoase. De fapt, sistemul m-a copleșit cu o strategie întreagă de vorbe frumoase. Mi-au fost prezentate pagini întregi de obiective stabilite, dar nicio măsură concretă. Niun termen pentru finalizarea lucrărilor. Sunt multe pagini cu umplutură în acele planuri”, declara ministrul.
Și de atunci a început „lupta cu angajații” pentru stabilirea unor obiective clare, cu termene precise. Unul dintre obiective viza conectarea, până cel târziu în 2009, a tuturor școlilor din România la internet, în 2007 fiind programate 8.638 de școli coordonatoare. Restul de 15.000 de școli subordonate (doar o sută au conxiune prin cablu) vor fi conectate la internet în etapa a doua. „Vom face un proiect european de aproximativ 20-40 milioane de euro. Dacă ne ținem de treabă, în 2009 toate școlile vor avea internet. Ceea ce m-a surprins este că nimeni nu muncea să aibă internet”, a mai spus ministrul.
O altă situație neplăcută era aceea că nimeni nu avea habar dacă descentralizarea în învățământ aduce României „un lucru bun sau o nenorocire”.
„Mă deranjează extraordinar lipsa de activitate și de inițiativă. Constat că nu se acționează decât la ordinul ministrului. Cine nu este capabil, să plece. Nimeni nu-mi poate spune dacă este bine sau nu să descentralizăm activitatea financiară. Veau să dau educație de calitate elevilor, școlile bune, mai căutate de părinți și de elevi, vor primi bani mai mulți și astfel le vor prelua pe cele slabe”, spunea, în mai, Cristian Adomniței.
Foarte repede după preluarea mandatului, Adomniței i-a invitat pe reprezentanții MECT, cei ai sindicatelor, ai comunității academice să continue dezbaterile privind noul pachet de legi. Astfel că grupul de lucru a fost trimis toată vara ba la munte, ba la mare, sau în diverse stațiuni, cât mai departe de Capitală.
„Chiar de ar fi să-i închid o săptămână în munți pe toți cei implicați în finalizarea legilor, la 1 septembrie trebuie să avem legile învățământului gata. Mi-am propus trei obiective pentru 2007, iar cel privind aprobarea noului pachet legislativ care să reglementeze lucrurile în învățământul preuniversitar, cel universitar și al statutului personalului din învățământ este prioritar. Dacă depășim acest termen, din punctul meu de vedere, cei care nu reușesc să se încadreze sunt lipsiți ori de bună credință ori de bunăvoință pentru că nu e firesc să ai alte preocupări decât să-ți construiești cadrul legal pe baza căruia să-ți desfășori activitatea. Vreau să ne prindă 1 ianuarie 2008 cu un nou pachet legislativ și apoi va urma renegocierea contractului colectiv de muncă pe baza noului pachet legislativ, care sper că se va întâmpa în paralel sau cel mai târziu la începutul anului viitor”, afirma optimist ministrul.
În final, legile au fost gata în octombrie, dar supuse dezbaterii publice în decembrie. Un set de legi, criticat pe alocuri sau adoptat fără rezerve, este recunoscut la unison ca un cadru legal necesar.
Statisticile din 2007 arată bine. Salariile cadrelor didactice au crescut de trei ori din 2004 până în 2007, adică cu 50,6 % pentru profesorii univeristari și 101,8 % conferențiari, lectori, asistenți, preparatori și cu 89 % pentru cadrele didactice cu grad I, iar pentru celelalte categorii de personal didactic cu 79,%. În 2007 au fost alocați 144.243 mii lei, pentru dotarea a 7.124 unități școlare, iar în 2008, 150.117 mii lei, pentru dotarea a 7.420 unități școlare. Continuă, de asemenea, procesul de informatizare a unităților de învățământ și cercetare, crearea unor unor școli de arte și meserii pilot:pentru care în 2007 au fost alocați 157.162 mii lei, (pentru crearea a 96 de unități – 72.400 beneficiari), crearea a 138 de unități – 100.800 beneficiari; Asigurarea de unități sanitare pentru unitățile de învățământ din mediul rural este un obiectiv major în condițiile în care 5500 de unități nu au primit autorizație sanitară pentru că nu au rețea de apă potabilă și canalizare. De aceea în 2008 vor fi alocați 370.000 mii lei pentru dotarea a 2.911 unități. La capitolul construiri și reabilitări grădinițe, MECT a alocat în 2007: 285.464 mii lei, pentru 1.191 unități, iar în 2008: 450.000 mii lei pentru 1.726 unități, a aconchis demnitarul.
Tot în 2007, Adomniței a dezvoltat un program bine primit de românii din emigrație și anume cursuri opționale de limbă, cultură și civilizație română în școlile din Italia, și Spania pentru elevi români, în care predau cu prioritate profesori români stabiliți în respectivele state. Interesant că de aceste cursuri au fost atrași și profesori de altă naționalitate decât română.
Totuși, la jumătatea anului, în vară, pe când „greii sistemului” lucrau la noul pachet de legi, președintele Traian Băsescu a anunțat lansarea unui raport despre educație, realizat de comisia de învățământ de la Cotroceni, condusă de primul ministru al educației din Guvernul Tăriceanu, Mircea Miclea.
Președintele anunța atunci că în România sunt universități care eliberează doctorate pe bandă rulantă, „ca într-o secție de uzină, în locul excelenței și al inovației fiind astfel cultivate mediocritatea și compilația”.
Șeful statului avea și o soluție pentru problemele sistemului românesc de învățământ și anume, „diferențierea sistemului și concentrarea resurselor”. În acest context, el a amintit că, potrivit raportului, în SUA doar 3% din cele 4.000 de universități au statut de centre de cercetare intensivă, doar 13% acordă doctorate și în doar 50 dintre acestea sunt elaborate și susținute peste 50% din tezele de doctorat.
„La noi toată lumea produce doctorate. Sunt unele universități care eliberează doctorate pe bandă rulantă, ca într-o secție de uzină. În locul excelenței și a inovației sunt cultivate astfel mediocritatea și compilația”, a spus Băsescu. El a „apăsat pedala” pe „însemnătatea deosebită a educației timpurii”.
Băsescu a spus că experții susțin că educația timpurie ar trebui să devină un bun public și să beneficieze de o atenție specială prin formarea în universități a unor specialiști în gestionarea problemelor specifice grupei de vârstă 0-6 ani.
„Această vârstă trebuie să devină o vârstă a educației. Nu ne mai putem mulțumi cu un sistem de creșe și grădinițe care asigură un soi de veghe asupra copilului, fără a-i stimula competențele și cultiva talentele. Copiii nu trebuie păziți, ei trebuie educați”, a spus Traian Băsescu.
Potrivit acestuia, cheia rezolvării problemelor sistemului de învățământ este regândirea sa în ansamblu și mai ales descentralizarea instituțională și financiară. Ideile semnalate de președinte sunt curpinse în pachetul de legi, iar educația timpurie este unul dintre proiectele la care Adomniței pare să țină foate mult. Pachetul legislativ, ce-și așteaptă rezultatul dezbaterii publice și apoi al Parlamentului, vizează Legea învățământului preuniversitar, Legea învățământului superior și Statutul personalului didactic.
Legea învățământului preuniveristar vizează o nouă structură a acestuia, făcând mențiunea că învățământul obligatoriu se va extinde de la zece la 13 ani, începând cu educația timpurie.
Structura învățământului preuniversitar cuprinde educația timpurie – care se împarte în ante-preșcolară (0-3 ani), învățământ preșcolar – cu cele trei grupe (3-6 ani), primar – cinci clase structurate în clase pregătitoare și clasele I-IV, gimnazial – care este secundar inferior și cuprinde cinci clase, respectiv V-IX, liceal – care este secundar superior și care cuprinde trei sau patru clase, respectiv a X-a XII/XIII, cu mențiunea că educația profesională face parte din învățământul liceal, filiera tehnologică. Ultimul este învățământul terțiar non-universitar, care cuprinde învățământul postliceal cu – una-trei clase.
Extinderea învățământului obligatoriu va reduce rata abandonului, întrucât cei mai mulți copii părăseau școala la 14 ani, după terminarea clasei a VIII-a.
Conducerea școlii trebuie să devină atractivă și competitivă, iar școlile își vor putea organiza propria admitere.
Inspectoratelor școlare vor deveni direcții județene pentru învățământul școlar, acestea fiind instituții descentralizate în subordinea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului.
De asemenea, finanțarea în învățământul preuniversitar va fi pentru prima dată pe elev.
Învățământul superior trebuie să fie deschis pe piața europeană, astfel încât să existe posibilitatea ca tot mai mulți tineri străini să vină să învețe în România.
Autonomia universitară trebuie să fie puternică, iar fiecare universitate să-și creeze propriile reguli, în funcție de propriile nevoi, care vor fi trecute în Carta universitară ce trebuie avizată de către MEdC.
Prin noua lege a învățământului superior, se desființează monopolul familial asupra universității. Astfel, orice personalitate care ocupă o funcție de conducere într-o universitate nu mai poate avea o rudă – mergând până la gradul IV – care să dețină o funcție de conducere în aceeași instituție.
Va fi desființată funcția de preparator, rămânând doar cele de asistent, lector, conferențiar și profesor. Finanțarea în învățământul superior va fi făcută pe student și pe ciclul de studii și va fi creat un registru unic matricol al studentului, pentru a exista o evidență clară a tinerilor cuprinși în sistem.
Mai mult, legea prevede înființarea unui Consiliu național de statistică-prognoză în învățământ și o Agenție de credite pentru studenți.
Legea privind statutul personalului didactic vizează acordarea gradațiilor de merit și salarizare și primele ce pot fi acordate cadrelor didactice, dar și crearea în fiecare unitate de învățământ a unui post de director educativ, care va fi ocupat de un profesor. Unitățile de învățământ nu trebuie conduse de profesori, ci de manageri, așa cum se întâmplă și în alte domenii de activitate, iar aceștia nu trebuie să stea „la ore”, ci să se ocupe strict de activitatea școlii.
De asemenea, au fost operate modificări și în ceea ce privește clasificarea personalului didactic de predare, fiind creat postul de stagiar, apoi definitiv, iar personalul didactic de predare definitiv este titular sau asociat. Profesorii cu performanțe deosebite pot fi plătiți suplimentar, din fondurile școlii.
În același pachet de legi există și o prevedere expresă privind deontologia, relațiile amoroase dintre elevi și profesori fiind interzise.
De starea învățământului românesc este preocupată declarativ cam toată lumea bună care s-a prins că este de bon ton și la îndemână să vorbești despre Educație, ultimul în ordine cronologică fiind președintele Traian Băsescu.
Din păcate, în ultimii șaptesprezece ani schimbările din sistem au fost de suprafață, atât cât să nu deranjeze marile interese, caracatița corupătoare a meditațiilor sau somnul parlamentarilor.
Școala românească rămâne centrată pe învățarea papagalicească, cu multe lecții pentru acasă și pentru vacanță. Rămâne un teritoriu al contrastelor flagrante. O școală în care elevii nu pot performa dacă nu fac meditații impuse sau sugerate de profesori. În care editurile se bat pentru a-și promova manualele și în care nu întotdeauna câștigă cele mai calificate. Cu note luate corect sau pe pile. Cu examene ce pot fi cumpărate. Cu profesori care copiază la concurs sau care abia dacă știu să lucreze la calculator. Cu clădiri de chirpici și cu latrina în curte, aflate la mare distanță de clasele copiilor.
La polul opus sunt olimpicii și profesorii merituoși, cei care încearcă să schimbe ceva printr-o altfel de mentalitate și multă muncă. Școli echipate la standarde europene, dar și cu absolvenți dornici să evadeze într-un învățământ normal, occidental, pentru că, oricât ar fi de idealiști sunt dezamăgiți de ce se întâmplă acasă.
Rămâne de văzut în ce măsură legile noi vor putea moderniza învățământul românesc, vor face din elevi copii normali, nu mașini de reținut manuale, iar din profesori câte un „Domnul Trandafir”.
