– Pentru că lucrările la rețeaua de termoficare nu s-au încheiat în timp util, caloriferele din casele unei treimi din populația municipiului Suceava au fost doar obiecte de decor
– În noaptea de sâmbătă spre duminică s-au înregistrat doar 3 grade Celsius, dar vântul care a suflat și cu peste 70 km/h a sporit senzația de frig
– Vestea proastă este că vremea va fi la fel de friguroasă, iar căldura în locuințele sucevenilor vitregiți nu va ajunge mai devreme de sfârșitul acestei săptămâni
Au înghețat în propriile case, care au devenit adevărate frigidere. O cincime dintre suceveni au retrăit vremurile de dinainte de 1989, când erau nevoiți să pună câte o pătură sau o haină în plus pentru a nu muri de frig în locuințe. La fel s-a întâmplat și în acest week-end, când o treime din populația municipiului Suceava a fost privată de încălzire. Caloriferele au rămas reci, iar pentru a nu se îmbolnăvi, oamenii au căutat soluții alternative. Radiatoarele și caloriferele electrice, ori aragazele conectate la rețeaua de gaz metan au fost utilizate la maxim. Vestea proastă este că pentru această parte a populației caloriferele nu se vor dezmorți prea curând.
Directorul SC Termica SA Suceava, Constantin Plăcintă, a declarat că locuitorii arondați celor 7 puncte termice aflate în programul de reabilitare nu vor primi căldură nici zilele următoare. Și la punctul Cuza Vodă III reluarea furnizării agentului termic s-a făcut doar parțial. Aproximativ o treime dintre sucevenii arondați la acest punct nu au beneficiat de căldură sâmbătă seară, dar conducerea Termica spune că situația trebuia să revină la normal încă de aseară.
„Sperăm ca până la sfârșitul săptămânii să repunem în funcțiune aceste puncte termice. În afara acestor probleme știute, nu s-au mai semnalat altele, cel puțin până duminică dimineață”, a precizat Plăcintă.
Acesta a adăugat că nu exclude posibilitatea ca o parte dintre locuitorii municipiului Suceava să fi rămas sâmbătă seară fără căldură în case din cauză că nu au deschis gigacalorimetrele aflate la parterul blocurilor.
– Primarul Ion Lungu își cere scuze pentru disconfortul din casele sucevenilor
Referindu-se la faptul că peste 20.000 de oameni au stat în frig în case, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, și-a cerut scuze pentru acest disconfort.
„Este o situație de forță majoră. Rețelele sunt vechi, de aproximativ 40 de ani, și trebuia intervenit neapărat. Banii de Guvern au venit târziu, iar lucrările au început mai târziu. În plus, firmele care au câștigat licitațiile pentru realizarea lucrărilor nu au muncitori calificați. Toate acestea au făcut ca termenele de execuție să nu fie respectate. Din păcate, o parte dintre suceveni suferă, deși nu au nici o vină. Eu vreau să-mi cer scuze față de acești oameni și sper ca până pe 30 octombrie toate aceste aspecte să se remedieze”, a spus Lungu.
– Vremea se menține friguroasă până pe 17 octombrie
Dacă în apartamentele care nu au beneficiat de căldură temperaturile au putut fi suportate doar cu alte mijloace, afară a fost o vreme câinoasă. Potrivit specialiștilor de la Stația Meteo Suceava, în noaptea de sâmbătă temperaturile din municipiul Suceava au fost de numai 3 grade Celsius, numai că senzația de frig a fost accentuată de vânt. Rafalele au atins și 70 km/h, iar meteorologii anunță că vremea se va menține pe aceleași coordonate și zilele următoare, mai exact până pe 17 octombrie, când este așteptată o ușoară încălzire. Până atunci, temperaturile vor fi la fel de scăzute, iar vântul va sufla chiar și cu 90 km/h, în plus fiind anunțate și precipitații sub formă de lapoviță.





