Aproximativ 20.000 de spectatori sunt așteptați, sâmbătă, la concertul pe care Kylie îl va susține pe stadionul Cotroceni din București, informează organizatorii evenimentului, Emag!c Entertainment.
Show-ul pe care artista îl va prezenta în Capitală face parte din turneul KYLIEX2008, considerat a fi cel mai extravagant turneu din cariera cântăreței – doar punerea în scenă a acestuia ridicându-se la costuri de peste 10 milioane de lire sterline.
În incinta stadionului va fi interzis accesul cu camere foto și video profesionale, aparate de înregistrat audio, sticle, pahare, recipiente din plastic, mâncare, băutură, droguri, arme și obiecte periculoase.
În timpul concertului Kylie, mâncarea și băutura vor putea fi achiziționate doar pe bază de jetoane, și nu cu bani în numerar, același sistem fiind folosit și anul trecut, la B’estival (actualul festival B’estfest). Prețul unui jeton este de 4 lei, acestea putând fi procurate de la casieriile de pe stadion. După terminarea spectacolului, jetoanele în plus pot fi schimbate înapoi în bani.
Potrivit organizatorilor, pentru concert se mai găsesc doar bilete la gazonul B, la prețul de 95 de lei.
Debut la Paris.
Turneul KYLIEX2008 a debutat săptămâna trecută, la Bercy Arena din Paris, cu un show exploziv de mai bine de două ore, susținut în fața a 15.000 de spectatori. Acompaniată de un band live și de o nouă trupă de dansatori, Kylie a interpretat 28 de piese, printre care single-uri de pe noul album, hit-uri mai vechi, dar si cover-uri celebre, precum „Copacabana”.
La fel ca și la Paris, vedeta va purta în cadrul spectacolului ținute realizate de celebrul designer Jean-Paul Gaultier.
Kylie Minogue și-a început cariera ca actriță, cu un rol în serialul australian „Neighbours”. După succesul primelor două single-uri, „Locomotion” – care a staționat pe primul loc în topul australian timp de șapte săptămâni – și „I Should Be So Lucky” – care a impus-o în topurile din lumea întreaga – Kylie a ales să se concentreze exclusiv asupra muzicii.
Hit-uri lansate de-a lungul timpului i-au adus lui Kylie vânzări de peste 40 de milioane de albume în întreaga lume, numeroase premii, precum și o poziție de top în rândul celor mai apreciate artiste de pe scena muzicii pop.
Ultimul turneu al lui Minogue a fost amânat după ce cântăreața a fost diagnosticată cu un cancer la sân, în mai 2005. Ea a anulat concertele pe care trebuia să le susțină în cadrul turneului „Showgirl”. În noiembrie 2005, aceasta a început ședințele de radioterapie la Paris, apoi a mai urmat câteva ședințe de chimioterapie pentru a ucide ultimele reminiscențe ale cancerului. În ianuarie 2006, Kylie a aflat că a învins această boală. În noiembrie 2006, Minogue și-a reluat cu succes turneul „Showgirl”, care s-a încheiat anul trecut.
Învingătoare în lupta cu boala, artista a revenit în forță anul acesta cu un nou album, „X”, care va fi promovat în cadrul turneului KYLIEX2008, ce va cuprinde – pentru prima data în cariera lui Kylie – și România.
Alte evenimente.
Concertul lui Kylie deschide seria evenimentelor Emag!c Entertainment programate pentru 2008, printre care se numără primul festival indoor Beck’Sperience, cu Goldfrapp cap de afiș (5 iunie, Sala Polivalentă), concertele Metallica (23 iulie), Lenny Kravitz (26 iulie) și Iron Maiden (4 august), pe Stadionul Cotroceni, festivalul B’estfest pe 4, 5, 6 și 11 iulie, și CokeLive Festival (12 și 13 septembrie).