2.000 de credincioși au asistat la slujba oficiată la Mănăstirea Râmeț de Sfânta Maria



Aproximativ 2.000 de credincioși au participat, ieri, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la slujba oficiată la Mănăstirea Râmeț din județul Alba, una dintre cele mai vechi așezări monahale din Transilvania.
Mănăstirea Râmeț și-a sărbătorit, ieri, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, și unul dintre hramuri, iar slujbele dedicate acestui eveniment au început încă de marți seară, când preoții și obștea mănăstirii au oficiat slujba de priveghere.
Ieri, slujbele au continuat cu Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoți, la care au asistat aproximativ 2.000 de oameni, credincioși veniți în pelerinaj din județul Alba, dar și din Cluj, Mureș Sibiu, Hunedoara sau Arad.
Pe de altă parte, aproape 1.000 de credincioși au participat, ieri, la slujba oficiată de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia.
Mulți dintre credincioși au spus că au venit la slujbă să se roage pentru sănătatea apropiaților care poartă numele Sfintei Maria.
Mănăstirea Râmeț este una dintre cele mai vechi așezări monahale din Transilvania, fiind ctitoria călugărilor Ghenadie și Romulus, în anul 1214.
În 20 august 1762, așezământul a fost lovit de generalul Bukow cu tunurile, mănăstirea fiind cel mai puternic centru ortodox din Transilvania. Refăcută în anii următori, mănăstirea a fost din nou distrusă de armata imperială habsburgică, în 23 decembrie 1785. În 1826 așezământul a fost transformat în biserică de mir și a redevenit mănăstire în 1932.
Mănăstirea are un muzeu în care se află o colecție de carte veche, icoane pe lemn și pe sticlă, obiecte etnografice din zonă și obiecte de cult.
Mănăstirea Râmeț este și cea mai vizitată așezare monahală din județul Alba, iar anual îi trec pragul zeci de mii de credincioși.