Zi de emoții pentru aproximativ 2000 de absolvenți de gimnaziu suceveni, care încep astăzi testarea națională specială organizată de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului.
După introducerea tezei cu subiect unic ca modalitate de intrare la liceu, aceasta va fi ultima testare națională pe care o organizează Ministerul Educației, testare la care s-au înscris absolvenți de gimnaziu din promoțiile anterioare. Este vorba despre candidații care fie nu au promovat testarea în anii trecuți, fir nici măcar nu au susținut-o.
Potrivit inspectorului școlar general adjunct Vasile Monacu, la testare s-au înscris candidați absolvenți de gimnaziu din promoția 1998 și până în 2007.
Șapte centre de testare Inițial, IȘJ estimase că la testarea specială vor participa aproximativ 1000 de candidați. Pentru că numărul real al concurenților a fost dublu față de estimări, IȘJ a reorganizat rețeaua de centre de testare.
Vasile Monacu a precizat că „numărul de centre de testare a crescut de la patru la șapte centre, iar numărul centrelor de evaluare a crescut de la unul la două centre”. Centrele de testare a candidaților au fost organizate la Școala „Miron Costin” din Suceava, Școala Generală nr. 1 din Fălticeni, Școala Generală nr. 3 din Câmpulung Moldovenesc, Școala Generală nr. 3 din Rădăuți, Școala Generală nr. 10 din Suceava, Școala Generală nr. 5 din Rădăuți și Școala Generală nr. 4 din Vatra Dornei.
În ceea ce privește evaluarea lucrărilor, testele vor fi corectate în două centre, la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” și la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava.
Examenul va debuta astăzi cu proba scrisă la limba și literatura română. Pe 6 februarie candidații vor susține teza la matematică, iar pe 7 februarie vor da examen la geografie sau la istorie, în funcție de opțiuni. Primele rezultate se vor afișa pe 9 februarie, zi în care candidații nemulțumiți vor putea depune și contestațiile. Rezultatele finale se vor afișa pe 11 februarie 2008.
Cazuri speciale O elevă din municipiul Suceava va susține testele naționale speciale de săptămâna viitoare în condiții speciale. Eleva are deficiențe psiho-motorii, motiv din cauza căruia aceasta nu poate să redacteze lucrările de la testarea națională astfel încât să se încadreze în timp. În aceste condiții, eleva va susține examenele prin dictare. Inspectorul școlar general adjunct Vasile Monacu a declarat că „eleva va dicta rezolvarea subiectelor unui profesor, în timp ce în sală va mai fi și un alt cadru didactic supraveghetor”.
Trebuie precizat faptul că, atât profesorul care va scrie după dictare, cât și supraveghetorul nu predau materiile la care eleva va susține testarea.





