200 de mineri protestează în curtea Complexului Energetic Hunedoara



200 de mineri protestează în curtea Complexului Energetic Hunedoara, fiind nemulțumiți de denunțarea contractului colectiv de muncă de către administratorul judiciar, transmite corespondentul MEDIAFAX.“După denunțarea contractului colectiv de muncă au existat mai multe moduri în care salariații au declanșat proteste. Peste 90 de salariați din sucursala Electrocentrale Deva se află în greva foamei, vineri știm că schimbul II și schimbul III de la Mina Lupeni au refuzat intrarea în subteran, ieri schimbul I și schimbul II de la Livezeni au refuzat ieșirea din mină. Am considerat că este important să dăm un ton de unitate și pe formă de protest” a declarat Petre Nica, președintele Sindicatului „Muntele”.90 de angajați de la termocentrala Mintia se află și marți în greva foamei.”Am înaintat marți premierului României un memorandum prin care cerem trei lucruri extrem de importante pentru Complexul Eneregtic Hunedoara: unul îl reprezintă modificarea legii pensiilor în sensul revenirii la modul de calcul al numărului de puncte, la vechiul sistem înainte de apariția legii 260/2010, cel de-al doilea este acea modificare a ordonanței de urgență 36/2013 și extinderea perioadei pentru care se acordă veniturile de completare până la 48 de luni, iar cel de-al treilea este demararea accesării subvenției pentru cele patru exploatări miniere cu continuarea activității de producție până în 31 decembrie 2018” a mai precizat Petre Nica, președintele Sindicatului „Muntele”.



Recomandări