200 de litri de motorină, furați din rezervorul unei macarale



Miercuri, la ora 12.00, polițiștii Postului Comunal Șcheia au fost sesizați de Nelu C., lucrător desemnat pentru parcul auto din cadrul unei societăți comerciale din Suceava, despre faptul că în noaptea precedentă persoane necunoscute au sustras o cantitate de motorină dintr-o automacara staționată în parcul auto al societății. La fața locului s-a constatat că parcul auto al firmei din Suceava este păzit 24 h din 24 h de agenți de pază, însă nu are montate camere de supraveghere video. În noaptea de marți spre miercuri, persoane necunoscute au pătruns în incita parcului auto, au forțat bușonul rezervorului de la o automacara, de unde au sustras cantitatea de aproximativ 200 litri de motorină. „Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliției.



Recomandări

Au furat 783 de litri de motorină dintr-un vagon din Gara Dornești și l-au bătut pe agentul de pază care i-a surprins în flagrant

Au furat 783 de litri de motorină dintr-un vagon din Gara Dornești și l-au bătut pe agentul de pază care i-a surprins în flagrant