Începând de săptămâna viitoare, în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice își va începe activitatea Administrația Județeană a Contribuabililor Mijlocii (AJCM). Noua structură va fi condusă, cu titlu interimar, de către actualul director adjunct al DGFP Suceava, Mihai Horodincă, și va avea în administrare 200 de contribuabili mijlocii din județul Suceava, care au înregistrat cifre de afaceri cuprinse între 28 și 700 miliarde de lei vechi. Horodincă a explicat că pe lângă cele 200 de firme, AJCM Suceava va mai avea în evidență și 116 de sedii secundare ale acestor societăți comerciale, atât din județul Suceava, cât și din țară. De asemenea, noua structură va avea în evidență și 300 de sedii secundare aflate în județul Suceava ale marilor contribuabili din întreaga țară. „Pentru început vom avea în evidență toate aceste firme, însă este de așteptat ca din anul 2008, numărul societăților comerciale și al sediilor secundare să se dubleze. Oricum, până în momentul de față, noi am trimis notificări la toți agenții economici care vor intra în administrarea AJCM Suceava, prin care i-am informat cu privire la modul de depunere a declarațiilor fiscale, a obligațiilor ce le revin, precum și modul în care își vor achita obligațiile fiscale”, ne-a declarat directorul DGFP Suceava, Petrică Ropotă. El a mai adăugat că noua structură va avea 35 de salariați și va beneficia de toată logistica necesară pentru urmărirea cu exactitate a activității acestor agenți economici. Ropotă a mai explicat că AJCM Suceava noul se va ocupa în mod expres și distinct de controlul, colectarea obligațiilor fiscale, evidența și recuperarea debitelor contribuabililor mijlocii din județul Suceava. Șeful Finanțelor sucevene a mai declarat o altă structură a DGFP Suceava care va fi reorganizată este și Administrația Financiară a Municipiului Suceava, care va realiza și inspecția fiscală la firmele situate în municipiul reședință de județ. Practic, prin această reorganizare, o parte din atribuțiile Direcției de Control Fiscal din cadrul DGFP Suceava vor fi transferate către Administrația Municipală Suceava, realizându-se astfel o descentralizare a controlului firmelor.





