200 de elevi de la trei unități școlare din Fălticeni, Colegiul Național „Nicu Gane”, Colegiul „Vasile Lovinescu”, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, au participat marți, 13 octombrie, la sediul Casei de Cultură Fălticeni, la o acțiune de prevenire a traficului de persoane. Activitatea se înscrie în programul Săptămânii Prevenirii Traficului de Persoane (12-18 octombrie) și a constat în vizionarea mai multor filmulețe și spoturi pe tema traficului de persoane. Subcomisarul de poliție Liliana Orza, coordonatorul Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane Suceava, ne-a spus că scopul întâlnirii de la Fălticeni a vizat cu prioritate conștientizarea factorilor de risc și abordarea educației pentru prevenirea situațiilor de risc cu privire la traficul de minori, în scopul identificării modalităților eficiente de prevenire și înlăturare a riscurilor expunerii la fenomenul traficului de persoane, și, totodată, adoptarea unei atitudini unitare a școlii și a întregii comunități cu privire la pericolul reprezentat de acestea. „Traficul de ființe umane poate fi asociat cu sclavia timpurilor noastre. Victimele sunt adesea recrutate, transportate sau adăpostite prin forță, constrângere ori fraudă și sunt exploatate în scopul obținerii de profituri ilegale. De asemenea, traficul presupune o încălcare gravă a libertății și demnității umane”, a completat Liliana Orza. Conform unu studiu publicat de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), cauzele pentru care copiii ajung victime ale traficului de persoane sunt multiple: lipsa resurselor financiare și materiale în familie, lipsa de afecțiune, comunicare deficientă părinte-copil, familie conflictuală, familie dezorganizată, părinți hiperautoritari sau hiperpermisivi, accesul necondiționat la internet, factori de personalitate specifici, dorința de independență etc.