Concurs

200 de cuvinte pentru două săptămâni în Marea Britanie



Asociația Shakespeare School pentru Educație a lansat cea de-a V-a ediție a concursului național de creație în limba engleză Shakespeare School Essay Competition, acesta fiind adresat tinerilor cu vârste cuprinse între 11 și 20 de ani. Aceștia sunt provocați să scrie un text creativ și original pe care să îl înscrie gratuit în concurs. Ei pot câștiga tabere de două săptămâni în Marea Britanie, în campusurile unor universități sau colegii de top.
Anul acesta participanții sunt invitați să redacteze un eseu despre un sistem educațional ideal, pornind de la discursul TED (Tehnologie, Entertainment, Design, discursuri motivaționale în spiritul „Ideilor care merită împărtășite”) al unui adolescent despre cum școala ar trebui să ne învețe să fim fericiți și să avem succes. Participanții pot înscrie gratuit eseurile online pe site-ul www.shakespeare-school.ropână pe 31 martie. După selecția celor mai bune 30 de eseuri, profesorii Shakespeare School stabilesc ierarhia finală în urma unor scurte interviuri cu finaliștii.
Competiția este organizată pe două categorii de vârstă, 11-14 ani și 15-20 de ani, aceasta propunându-și să îi motiveze pe elevi și studenți să fie cât mai creativi și să obțină performanță la limba engleză.
Concursul se bucură de câțiva ani de un mare succes printre tinerii din toată țara. În fiecare an se înscriu 4.000 – 5.000 de tineri din toate județele.
În 2013, în concurs s-au înscris aproximativ 4.000 de tineri pasionați de scris și limba engleză din peste 500 de localități din toate județele țării.
Din cei 37 de finaliști, Ana Maria Nichifor de la Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava a fost recompensată cu un premiu special, iar Andreia Iulia Robu, de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, a primit mențiune.
Ambasadorul competiției din acest an este Lorand Soares Szasz, business coach, trainer, speaker și antreprenor, un exemplu remarcabil de succes în carieră, a cărui perseverență va fi o inspirație pentru tineri.



Recomandări

Revista bilingvă „Lettres & Letters” – Premiul I la etapa județeană a Concursului Național de Reviste Școlare și Jurnalistică, ediția 2025

Revista bilingvă „Lettres & Letters” – Premiul I la etapa județeană a Concursului Național de Reviste Școlare și Jurnalistică, ediția 2025
Revista bilingvă „Lettres & Letters” – Premiul I la etapa județeană a Concursului Național de Reviste Școlare și Jurnalistică, ediția 2025

Excelență în arta discursului: Două eleve de la liceul din Liteni, premiate la Concursul Național de Public Speaking în limba engleză

Excelență în arta discursului: Două eleve de la Liceul din Liteni premiate la Concursul Național de Public Speaking în limba engleză – ediția 2025
Excelență în arta discursului: Două eleve de la Liceul din Liteni premiate la Concursul Național de Public Speaking în limba engleză – ediția 2025