20 noiembrie

„Stîlpi și traverse impregnate, peste plan”

„Indignați de purtarea parochului”
„Când văzură alegătorii români, oameni cu stare și avere, locuitori din moși-strămoși ai orașului, că rufoșii și prăpădiții, toți oamenii cei fără de nici un căpătâi, cari erau cu toții mânați la spate de agenți perciunoși și de alte ființe dubioase, că ei află întrare nestingherită în localul de alegere și sunt aflați în lista alegătorilor, pe când românii cu toții sunt opriți să stea jos, în frig, așteptând în zădar să li se deie întrare, iar o samă, deși ajunși în localul de alegere, nu fură aflați de părintele lor, îi cuprinse pe toți o adâncă amărăciune. Erau indignați de purtarea cea atât de nefirească și de ticăloasă a parochului lor, care nu se sfiise a glăsui și singur pe lista dușmanilor, listă compusă numai din nemți și evrei…”.
„Deșteptarea” (Supliment), nr. 49, Noiembrie 1900.
„Stîlpi și traverse impregnate, peste plan”
În luna noiembrie, colectivul de muncă de la Uzina de impregnat traverse din Ițcani a intensificat întrecerea socialistă pentru a-și realiza sarcinile de plan înainte de termen. Organizîndu-și mai bine munca, a reușit să producă în 18 zile, peste prevederile planului, 297 mc. stîlpi mari și mici și traverse din 5 sorturi”.
„Zori Noi”, Anul XIV, nr. 3721, Suceava, Noiembrie 1959.

Recomandări

Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan: ”Astăzi, Suceava a fost capitala obiceiurilor de iarnă”

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora

MOPAN lansează campania națională „Sute de premii se rumenesc în cuptoarele MOPAN” (24 noiembrie 2025 – 30 iunie 2026)