„Pâinea cântărită”
„Zilele trecute, consiliul comunal din Burdujeni, ținând seama și de doleanțele populației, prezentă la consiliu prin câțiva cetățeni, a decis ca pâinea să se vândă, de un kilogram, cântărită. Dovadă că se poate rezolva rușinoasa problemă a pânii cu puțintică bunăvoință, pe care am dorit-o împrăștiată pe întinsul județului nostru. Până atunci, ne vom sili să punem în lumină treptat, aspectele problemei pânii și a cărnii”.
„Suceava”, Anul I, Nr. 9-10, Februarie 1935.
„Creșterea iepurilor de casă”
„Pentru a contribui la mărirea producției de carne necesară consumului oamenilor muncii, utemiștii și pionierii din satele regiunii noastre au inițiat o largă acțiune de creștere a unui număr tot mai mare de păsări și iepuri de casă pe lîngă școli, gospodării agricole de stat, gospodării agricole colective și întovărășiri. Această acțiune va fi patronată de organizațiile UTM de la sate. Planul de măsuri al Comitetului regional UTM Suceava prevede pentru acest an creșterea de către tineri a unui număr de 20.000 păsări și 8.000 iepuri de casă”.
„Zori Noi”, Anul XIII, nr. 3486, Suceava, Februarie 1959.