Anul 2025 a adus un număr mare de inculpați pe care Serviciul Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție i-a trimis în judecată.
Potrivit datelor statistice, este vorba de 137 de persoane, ceea ce înseamnă 20% din totalul inculpaților de la nivel național care au ajuns în boxa acuzaților prin rechizitorii ale DNA.
Pe locul doi la număr de inculpați se situează Serviciul Teritorial Galați, cu 103 persoane trimise în judecată, în timp ce toate celelalte servicii au sub 100, numărul fiind foarte redus pentru serviciile din Iași și Cluj, cu 14, respectiv 21 de inculpați.
În ceea ce privește procentul de achitări, acesta este foarte mic și reprezintă doar 2,19% din inculpați, în timp ce la nivel general la persoane trimise în judecată de DNA procentul de achitări este de 9%.
Mai trebuie spus că, în cursul anului trecut, activitatea Serviciului Teritorial Suceava s-a desfășurat cu schema completă de procurori, 6 dintre aceștia având funcție de execuție, iar unul funcție de conducere.
În cele 12 luni din 2025, procurorii anticorupție suceveni au avut de soluționat 244 de dosare, s-au întocmit 9 rechizitorii privind 120 inculpați (din care 8 persoane juridice) și au fost încheiate 17 acorduri de recunoaștere a vinovăției privind 17 inculpați.
Printre cei trimiși în judecată se află un polițist, 3 primari de comună, 2 manageri de spital, 5 consilieri garda forestieră, 5 comisari garda de mediu, 2 consilieri agenția de protecția mediului, un administrator public comună, 8 asistenți medicali generaliști, dar și 3 fermieri, 3 pădurari, un economist, 13 reprezentanți/administratori societăți comerciale.
Prejudiciul total din dosarele finalizate de procurorii DNA Suceava este de 3.744.908 lei, pentru recuperarea acestor pagube fiind dispuse măsuri asigurătorii.






