Alocări bugetare

20% din fondurile acordate de Guvern anul trecut au rămas necheltuite

20% din fondurile acordate de Guvern anul trecut au rămas necheltuite
20% din fondurile acordate de Guvern anul trecut au rămas necheltuite

– În cursul anului 2006, primăriile din județul Suceava au primit de la Guvern o sumă de 87,22 milioane de lei
Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a atras atenția primăriilor care au beneficiat anul trecut de fonduri de la Guvern, și nu le-au cheltuit până în prezent, că riscă să le piardă. Onofrei a precizat că în anul 2006 Guvernul a alocat pentru județul Suceava nu mai puțin de 87,22 milioane de lei noi, de care au beneficiat 56 de localități și 75 de unități școlare sucevene. Cu toate acestea, prefectul a explicat că în momentul de față, deși au trecut trei luni din anul 2007, nu toate primăriile au reușit să folosească banii primiți de la Guvern, cu toate că aceștia au fost solicitați pentru realizarea unor investiții în regim de urgență. Astfel, potrivit unei situații existente la nivelul Prefecturii, 20% din sumele alocate anul trecut nu au fost momentan cheltuite, ele aflându-se în continuare în conturile primăriilor. „Faptul că acești bani au fost alocați din fondul de urgență sau de rezervă aflat la dispoziția Guvernului, indică faptul că primăriile au avut nevoie de aceste sume pentru realizarea unor investiții urgente. Ori în momentul de față ne aflăm în situația în care unele primării nu au cheltuit toate sumele primite. În unele situații acest lucru se justifică, în condițiile în care investițiile sunt în curs de realizare, dar sunt și situații în care ele nici nu au fost demarate”, a declarat Orest Onofrei. Prefectul a mai precizat că Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava va verifica în perioada imediat următoare modul în care primăriile au cheltuit sumele primite de la Guvern, astfel încât să e stabilească dacă ele au fost folosite conform motivațiilor prevăzute în hotărârile executivului. Onofrei a atras atenția că în cazul în care fondurile guvernamentale nu au fost cheltuite pentru destinația prevăzută în Hotărârea de Guvern, primarii ar putea fi acuzați de deturnare de fonduri. Pe de altă parte, prefectul de Suceava a afirmat că în situația în care primăriile nu au demarat procedurile în vederea demarării investițiilor, există riscul ca fondurile să fie returnate Guvernului. „Mai mult, există pericolul ca respectivele primării să nu mai primească alte fonduri. Pentru că nu este normal ca la trei luni după începerea acestui an, fondurile primite anul trecut să nu fie încă utilizate. Și i-am sfătuit pe primari să rezolve aceste probleme, pentru că în cele din urmă ei trebuie să învețe să fie disciplinați și administrativ, și economic”, a mai declarat Onofrei.
Nu în ultimul rând, el a mai declarat că în perioada imediat următoare, primăriile care au beneficiat de fonduri pentru înlăturarea efectelor inundațiilor din anii 2005 și 2006 vor fi verificate de Curtea de Conturi, pentru stabilirea corectitudinii cu care acestea au fost cheltuite.

Recomandări

Peste 18.000 de copii, tineri și adulți au participat anul trecut la evenimentele organizate de Biblioteca Municipală ,,George Bodea”

Primul Revelion fără artificii, dar cu spectacol de drone, la trecerea în anul cu cele mai mari scumpiri de taxe și impozite

Deputatul Emanuel Ungureanu anunță că a fost lansat Ghidul solicitantului pentru accesarea banilor europeni necesari reconstrucției orașului Broșteni

Spectacole cu drone, cu lasere și lumini, la revelionul Sucevei, pentru care s-au alocat aproximativ 150.000 de euro