20 de posibile incidente electorale semnalate în județul Suceava

Centrul de Comunicare Județean Suceava a anunțat că la nivelul județului Suceava procesul de votare se desfășoară în condiții de normalitate, fără producerea unor incidente deosebite.
Totuși, până la orele prânzului au fost semnalate prin diverse moduri de sesizare 20 de posibile incidente sau fapte ilegale în context electoral.
Până în jurul prânzului, au fost întocmite două dosare penale și s-au aplicat trei sancțiuni contravenționale pentru fapte prevăzute de legislația electorală.
Este vorba de sesizări privind afișe electorale rămase pe garduri sau panouri, clipuri electorale promovate și azi pe pagini de Facebook (de persoane care nu au calitate de candidat), ori într-un caz de reclamarea unei fapte de hărțuire.
Surse bine informate au precizat că sesizările de până acum vizează fie incidente minore, fie sunt sesizări total nejustificate. Jumătate dintre sesizări vin de la reprezentantul unui singur partid politic.

Recomandări

”Sistemul de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal este funcțional” – răspund autoritățile solicitării AUR referitoare la o posibilă fraudă electorală

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, și-a prezentat primul bilanț: „Împreună cu echipa mea, am pus bazele unor proiecte importante pentru județul Suceava”

Gheorghe Șoldan a mers la Viena pentru a discuta cu reprezentanții Wizz Air despre noi zboruri de la Suceava