Finanțări

20 de localități vor primi bani pentru modernizarea infrastructurii

Guvernul României a aprobat finanțarea mai multor proiecte de dezvoltare a infrastructurii locale din mai multe comune și orașe sucevene. Purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că pentru județul Suceava Guvernul va aloca suma de un milion de lei, care vor fi distribuiți către localitățile Suceava, Gălănești, Marginea, Vadu Moldovei, Sucevița, Ipotești, Iaslovăț, Ostra, Șaru Dornei și Fălticeni. Sumele vor fi folosite pentru finanțarea lucrărilor de investiții pentru dezvoltarea infrastructurii, și au fost alocate în baza proiectelor pe care administrațiile locale le-au propus în cadrul programului de dezvoltare a infrastructurii rurale aprobat prin Ordonanța de Guvern 7. Astfel, în urma primirii acestor fonduri, cele 20 de localități vor realiza investiții ce vor viza alimentări cu apă, canalizări, stații de epurare, poduri și podețe. Cea mai mare sumă, de 198.000 de lei, va ajunge în Marginea, pentru construirea unui pod peste pârâul Sucevița, în zona Moara Bacala. Comuna Ipotești va beneficia de 195.000 de lei pentru refacerea podurilor din beton armat, comuna Vadu Moldovei de 185.000 de lei pentru asigurarea alimentării cu apă în satele Ciumulești, Vadu Moldovei I și II, iar comuna Gălănești va primi 180.000 de lei pentru realizarea canalizării și a unei stații de epurare. Totodată, în Ostra vor ajunge 125.000 de lei pentru reabilitarea stației de epurare, în comuna Iaslovăț 115.000 de lei pentru construirea de poduri din beton armat, în municipiul Suceava 56.000 de lei pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare pe străzile Grigore Alexandru Ghica și Biruinței din Ițcani, în Fălticeni 30.000 de lei pentru construirea unui pod peste pârâul Șomuzu Mare, în zona stației de epurare a orașului, iar în Șaru Dornei 25.000 de lei, pentru modernizarea podului. Cătălin Nechifor a mai precizat că pe lângă aceste sume, județul Suceava ar putea să beneficieze și de o a doua tranșă de finanțare a unor proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii rurale, fiind vizate localitățile Poiana Stampei, Preutești, Broșteni, Dolhasca, Bogdănești, Drăgușeni, Coșna, Boroaia și Berchișești. „Faptul că au venit acești bani în județul Suceava demonstrează că primăriile sunt capabile să scrie proiecte de finanțare și să obțină fonduri pentru a-și rezolva o parte din problemele de infrastructură cu care se confruntă”, a spus Nechifor.

Recomandări

Peste 20 de lei mc pentru apă și canalizare, de la 1 ianuarie 2026, în toate localitățile unde furnizor este ACET Suceava

Comunicat de presă finalizare proiect „MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII ŞCOLARE ÎN COMUNA ADÂNCATA, JUDEŢUL SUCEAVA”, Cod SMIS: 123377

Președintele Șoldan spune că 2025 a fost anul cu cele mai mari investiții din istoria CJ Suceava în modernizarea infrastructurii rutiere

Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene