20 de ani fără Corneliu Coposu

Acum, în noiembrie, se fac 20 de ani de când Corneliu Coposu a murit. Deși, dacă azi vorbim de el, înseamnă că nu a murit de tot.
Avea 81 de ani, în 1995. Dacă ne gândim că Neagu Djuvara face acușica suta, rezultă că mai putea și Coposu să rămână pe această planetă. Unor asemenea ființe ar trebui să li se permită să trăiască peste limitele pe care biologicul le impune muritorilor de rând. Sunt convins că istoria României s-ar fi scris cu alt corp de literă, dacă acest bărbat n-ar fi părăsit lumea pământească, trist și bolnav, într-o cenușie zi de 11 noiembrie 1995. Cu el printre noi, aveai măcar la cine te raporta. Toți îi luaseră frica. Și Puterea, și Opoziția. Nu întâmplător i se spunea Seniorul.
Vă recomand Viața lui Corneliu Coposu, excelentă carte biografică, avându-l ca autor pe Tudor Călin Zarojanu, care a folosit exclusiv documente din arhiva Securității. Ce soartă a mai avut și Coposu: cum i-au mai devastat comuniștii viața; cum i-au mai devastat minerii casa, în iunie 1990…
Alex. Ștefănescu sau Mircea Dinescu au scris despre Coposu ca despre un sfânt. De partea cealaltă, mizerabile au fost scrierile lui Corneliu Vadim Tudor și Adrian Păunescu despre el.
Altă scriere murdară, intitulată Cui i-e frică de Virginia Woolf?, îi aparține scriitorului Ion Băieșu și a apărut în ianuarie 1990, în ziarul „Adevărul”. Se revolta Băieșu: „Arghezi vindea cireșe, când Coposu și alți dezertori politici își beau cafeluța cu cornulețe croissant în cafenelele Parisului…”
Ce agramat! „Cornulețe croissant” e un pleonasm de bolovan; „croissant” însemnând în franțuzește tocmai „cornuleț”. Am aflat cu toții că, jumătate de secol, Coposu nu a părăsit țara, 17 ani petrecându-i în temnițe și-n domiciliu obligatoriu, în Bărăgan. Locuri unde nu s-a auzit de „cornulețele croissant”.
Ion Băieșu știa despre îndelungata detenție a lui Corneliu Coposu. Minciuna sa a fost deliberată, având cu siguranță în spate serviciile secrete neromânești.