20 copii și tineri din Dumbrăveni iau locul adulților și încearcă profesia la care visează



20 copii și tineri din Dumbrăveni iau locul adulților și încearcă profesia la care doar visau
20 copii și tineri din Dumbrăveni iau locul adulților și încearcă profesia la care doar visau

În perioada 12 – 23 noiembrie, pentru a marca Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, Liceul Tehnologic “Mihai Eminescu” Dumbraveni participă la cea de-a V-a ediție a campaniei “Ziua Ștafetei”, în cadrul căreia adulții predau ștafeta propriilor meserii unor copii și tineri dornici să le învețe. Sub umbrela campaniei naționale, 20 copii și tineri din Dumbraveni vor fi sprijiniți să devină, pentru o zi, piloți, educatori, pompieri, jandarmi și manageri.Evenimentul este inițiat de către Fundația Terre des hommes. Potrivit prof. Romeo Bolohan, „drepturile copiilor și tinerilor de a participa la luarea deciziilor în ceea ce privește viitorul, de a-și exprima propriile opinii și de a fi ascultați de către adulți sunt fundamentale, recunoscute la nivel internațional”. Acesta a mai arătat că, în semn de recunoaștere a acestor drepturi, în luna noiembrie a fiecărui an (începând din 2012), Fundația Terre des hommes desfășoară campania“Ziua Ștafetei – Acum decid eu!” (www.ziuastafetei.ro), prin care copii și tineri din întreaga țară sunt sprijiniți de adulți să-și afirme aspirațiile pentru viitor și să încerce, pentru o zi, profesiile la care visează. „În calitate de coordonator local al campaniei, Liceul Tehnologic din Dumbraveni a selectat 20 copii și tineri, cu vârste între 12-18 ani, care vor prelua ștafeta profesiilor de piloți, educatori, pompieri, jandarmi și manageri, etc. mergând la sediul Serviciului de Pompieri, la o casa de avocatură din Suceava, cabinetului medical din Dumbraveni, în zilele de 12 – 23 noiembrie 2018. Implicăm în acest proiect și un numar de 10 elevi din Centrul de Plasament din Dolhasca”, a mai menționat Romeo Bolohan.În cadrul unei activități de predare-preluare a ștafetei, specialiștii delegați de instituțiile de mai sus le vor prezenta copiilor și tinerilor în ce constau sarcinile lor de zi cu zi, oferindu-le totodată șansa de a participa în mod activ la practicarea acestora. Spre exemplu, la sediul Serviciului de Pompieri, copiii vor fi implicați în simularea unei intervenții în caz de incendiu; la Grădinița din Dumbrăveni, copiii vor deveni educatori, etc.



Recomandări

Modernizări majore, realizate sau în curs de realizare, la toate școlile și grădinițele din Salcea, pentru 1.600 de copii și tineri

Medicii suceveni sunt îngrijorați de rata foarte scăzută a vaccinării în județ și încearcă să recâștige încrederea oamenilor în vaccinuri