2 ianuarie: 66 de cazuri noi de Covid-19 și un caz reconfirmat pozitiv, în județul Suceava



Coronavirus
Coronavirus

Un număr de 167 de persoane au fost testate pentru noul coronavirus în județul Suceava, în ultimele 24 de ore, dintre care 66 au fost identificate cu SARS-CoV2 și una a fost reconfirmată pozitiv la retestare. Rata de pozitivare a crescut la 39 la sută, nivel care a mai fost înregistrat într-o singură zi, de la 1 decembrie până acum, în data de 27 decembrie. Incidența cazurilor pozitive se menține în zona verde, pe 2 ianuarie fiind de 1,19 la mie. La această dată, în județul Suceava sunt 927 cazuri de infecție Covid -19 în evoluție. Incidența în municipiul Suceava este de 1,86 la mie; 23 dintre cazurile noi diagnosticate cu Covid-19 sunt din municipiul Suceava.
Numărul de decese în rândul persoanelor diagnosticate cu Covid-19 a fost de 8; în ziua anterioară nu a fost raportat nici un deces la pacienții cu Covid din județul Suceava. În spitalele din județ sunt internați 287 pacienți cu Covid-19 și 107 persoane suspecte de Covid-19.
În țară, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.194 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV2, din 4.438 persoane testate în ultimele 24 de ore. 3.681 de teste au fost efectuate în baza definiției de caz și a protocolului medical și 757 la cerere. De pe 1 până pe 2 ianuarie au fost 78 de decese (48 bărbați și 30 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus; 76 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 8.723. Dintre acestea, 1.117 sunt internate la ATI.



Recomandări

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu