Aproape 200 de apartamente noi din municipiul Suceava vor fi scoase la vânzare la cel mai mic preț de pe piață – 407 euro/mp. Numai că apartamentele respective pot fi cumpărate doar de chiriașii ANL care au cel puțin un an de când locuiesc în ele.
Odată cu decizia Guvernului, de a trece locuințele ANL din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, acestea pot fi scoase la vânzare, prin intermediul primăriilor pe raza administrativă a cărora au fost construite.
În municipiul Suceava au fost construite în total 274 de apartamente, dar numai 194 de locuințe pot fi scoase la vânzare anul acesta, pentru că au același chiriaș de mai bine de un an.
Prețul de vânzare a celor 194 de apartamente, stabilit în conformitate cu prevederile unei alte decizii a Guvernului, este de 407 euro/mp, acesta fiind cel mai mic preț de pe piața imobiliară din Suceava. Cumpărarea lor presupune achitarea integrală a sumei calculate în funcție de suprafața locuinței.
Cele mai multe locuințe ANL care pot fi vândute acum sunt în cartierul Privighetorii, din apropierea Gării Burdujeni – 168 de apartamente și garsoniere, în vreme ce alte 26 de apartamente sunt în blocurile din Obcini, situate vizavi de Metro.
Viceprimarul Sucevei Viorel Seredenciuc a declarat că până acum au fost depuse 47 de cereri din partea actualilor chiriași, care își manifestă intenția de a cumpăra apartamentele ANL care le-au fost repartizate.
Din vânzarea locuințelor ANL, la bugetul local al municipiului Suceava vor rămâne doar 1% din sumele încasate, restul de bani urmând să fie utilizat de Agenția Națională pentru Locuințe, în vederea construirii de noi blocuri destinate tinerilor de până în 35 de ani.
Oportunitate
194 de apartamente ANL, scoase la vânzare de Primăria Suceava cu 407 euro/mp
