„1907” și „1989”. Două mari manipulări prin presă (III)

Cei 60.000 de morți ai Revoluției din decembrie 1989
Am insistat asupra manipulării de la 1907 pentru că ea seamănă, în multe privințe cu altă uriașă acțiune de mistificare, cea privind Revoluția anticomunistă din 1989. La ambele acțiuni, presa a avut un rol esențial, prin lansarea unor zvonuri mincinoase, amplificând cu bună știință numărul de victime.
În 1907, s-a marșat pe cifra pe cifra de 11.000-12.000 de țărani morți, deși „probabil, cifra se află undeva între 2000 și 2500” (Ion Bulei – Cum rămâne cu rivoluția?, Ziarul Financiar, 3 septembrie 2004). La 25 decembrie 1989, principala acuzația adusă de Tribunalul Militar Extraordinar lui Nicolae Ceaușescu a fost „Genocid – peste 60.000 de victime” („Adevărul” nr.2, 26 decembrie 1989).
Ceaușescu a fost condamnat la moarte, sentință rămasă definitivă – fiind executată pe loc. Firește, Tribunalul Militar Extraordinar reprezenta o sursă credibilă pentru presă. Mass-media din țară și străinătate au reluat comunicatul oficial reținând – cu voluptate jurnalistică – cifra de 60.000 de morți.
„Tiranul și-a primit pedeapsa meritată. Un călău care are pe conștiință 60.000 de victime.” („România liberă” , 27 decembrie 1989) Aceeași cifră este reluată, câteva zile mai târziu, de presa străină care publică un interviu cu Ion Iliescu, președintele Consiliului Frontului Salvării Naționale: „60.000 de morți, răniți și dispăruți” („Die Welt”, 8 ianuarie 1990), întărește el.
Iarăși o sursă credibilă, având în vedere că Iliescu reprezenta atunci prima poziție în stat. E drept că același Iliescu, la posturile de radio și televiziune, lansase încă din 23 decembrie o altă dezinformare epocală, despre „teroriștii din București”: „Existența acestor grupe de teroriști, a unor indivizi fanatici, care acționează cu o cruzime fără precedent, trăgând în locuințe, în cetățeni, provocând victime în rândul militarilor este încă o expresie elocventă a caracterului antipopular al dictaturii Ceaușescu” (Ion Iliescu – Informare din partea CFSN, 23 decembrie 1989).
Din păcate pentru interesele oficialităților, de intoxicare și manipulare, situația era puțin în progres față de 1907. Dacă presa românească – abia trezită dintr-o hibernare de aproape cinci decenii – menținea refrenul cu 60.000 de victime, presa occidentală investighează, confruntă, verifică și trage concluzii complet diferite.
Astfel, cotidianul francez „Le Monde” publică, încă din 5 ianuarie 1990, evaluarea lui Michel Tibon-Cornillon, cunoscut sociolog, evaluare rezultată în urma unei anchete personale realizate în mediul spitalicesc din România. Este reținută estimarea de 1000 de victime ale Revoluției, corectată ulterior de „Libération”, care precizează, în numărul din 27 februarie 1990: „1033 de morți, din care 270 militari”.
Ziarele importante din lume au o pagină anume (de exemplu, pagina 3 în „The New York Times”), unde sunt corectate greșelile apărute în numărul precedent. În România, au fost necesare șapte luni pentru ca ziarele să-și repare greșeala privind morții din decembrie 1989, fără însă a-și prezenta scuze cititorilor, cum se obișnuiește în presa serioasă.
Astfel, tocmai în 10 august 1990, „Adevărul” recunoaște că numărul persoanelor decedate în decembrie 1989 este de 1030. E imposibil de crezut că această necesară rectificare nu putea fi făcută mai din timp, având în vedere cel puțin accesul liber la piața străină. Să mai pomenim că luna august este cea mai proastă a anului, în ceea ce privește interesul publicului cititor față de presă?
Dar surse calificate, care dețineau informații ce puteau conduce la adevăr, existau încă din decembrie 1989. De pildă, pe 25 decembrie, o sursă din cadrul ministerului sănătății declara unei gazete occidentale că „la București nu sunt mai mult de 500 de persoane ucise”, aproximând că, la nivelul întregii țări „pot fi maxim câteva mii” ( Minciuni mass-media, Ed. Scripta, București, 1992).
De unde se poate lesne concluziona că minciunile apărute în presă au avut un caracter deliberat, ele urmărind crearea și întreținerea unei stări artificiale de tensiune în rândul populației.