Numărul mediilor de 10 obținute de elevi din județul Suceava, la Bacalaureat, în 2020, a ajuns la 19, după soluționarea contestațiilor.
Ministerul Educației și Cercetării a publicat duminică rezultatele obținute de candidații participanți la Examenul Național de Bacalaureat, după soluționarea contestațiilor, numărul mediilor de 10 crescând de la 13 la 19.
La Colegiul Național “Petru Rareș” Suceava s-au obținut cele mai multe medii de 10 în sesiunea iunie-iulie 2020 a Bacalaureatului, în urma constetațiilor numărul candidaților de 10 pe linie crescând de la patru la șapte.
În topul rezultatelor se numără și Colegiul Național “Mihai Eminescu” Suceava, cu patru candidați care au obținut media 10, precum și Colegiul Național”Ștefan cel Mare” Suceava, cu trei candidați de media 10.
Lista mediilor de 10 la Bacalaureat este completată de doi candidați de la Colegiul Național “Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, doi candidați de la Liceul Tehnologic “Ion Nistor” Vicovu de Sus și un candidat de la Colegiul Național “Nicu Gane” Fălticeni.






