„Biserica St. Dimitrie”
„De mai mulți ani încoace nu trece nici o singură primăvară, vară și toamnă în care să nu fie cercetată biserica St. Dimitrie din Suceava de cătră feliuriți ingineri cu scop ca, vedi Doamne, să se restaureze, dar…bine că dietele-s bune și grăsuțe, cât despre biserică, pentru a cărei restaurare, după cum ni s’a spus, s’a votat de mult o sumă anumită din fondul religionar, poate să rămâe și așa de râs și batjocură până ce nu se va alege nemică dintrînsa”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 4, Suceava, Iulie 1887.
„Fotbal Rădăuți – Cernăuți”
„În 20 iulie, a avut loc la Rădăuți un joc de campionat între echipa locală Hatman Luca Arbore și Borochov din Cernăuți. Jocul s-a terminat cu 6:3. Prima repriză a fost joc nul. Ambele echipe își încercau puterile. Multe din mingile lovite de cernăuțeni au lovit barele porții revenind în teren. În primele minute ale reprizei a doua, cernăuțenii marchează prin Grinberg și conduc deci cu 1: 0. Însă, dintr-o greșeală a apărării cernăuțene, o minge bine plasată de rădăuțeni aduce egalarea. Încurajată de public, Hatmanul luptă cu multă putere, ajungând să marcheze a doua poartă. Cernăuțenii, descurajați, au început să joace foarte slab. Rădăuțenii au profitat de moleșeala lor marcând în timp de un sfert de oră încă 3 porți. În cele din urmă și-au mai revenit și cernăuțenii, jocul încheindu-se cu 6:3…Un public numeros a urmărit desfășurarea acestui joc, și totodată putem spune că purtarea lor față de oaspeții cernăuțeni a fost foarte cuviincioasă”.
„Glasul Bucovinei”, Anul XIX, Nr. 4865, Iulie 1936.