185? Ba 224!

În acest martie se împlinesc 185 de ani de gazetărie românească. Primăvara anului 1829 s-a dovedit fastă și rodnică, atunci născându-se, zice-se, presa din amândouă principatele: apăreau, la Iași, „Albina Românească” și la București, „Curierul Românesc”.
„Nu se află azi în lumea politicită neam, deși mai mic ca număr, carele, întru ale sale folositoare instituții, să nu aibă în limba nației un jurnal periodic” – se scria, la 18 aprilie 1829, în „Înștiințare despre gazeta românească din Ieși” („Albina…”)
Adevărul adevărat este că primul ziar a apărut la Iași cu 39 de ani mai devreme, în 1790: „Courier de Moldavie”. Nu-i inclus în cronologia presei române fiind considerat, probabil, ziarul lui Potemkin, gazeta „stăpânirii” – o foaie rusească adică. Avem tot soiul de rețineri păguboase când e să stabilim datele de naștere ale instituțiilor românești: tot așa cum fixăm la 1860 înființarea Universității ieșene (când Cuza doar a reorganizat învățământul românesc, ziarele vremii vorbind despre „mutarea Universității în noul local”) și nu la 1834, cum s-ar cuveni cu adevărat, tot așa ignorăm și realul început al presei române. N-are nici o importanță cine a fost patronul ziarului și ce interese a servit; foaia s-a numit, fie și în franceză, „Curierul Moldovei”, s-a tipărit la Iași, cuprindea relatări privind întâi de toate evenimentele provinciei, de ce să nu fie inclusă în istoria presei noastre, care, iată, ar împlini nu 185, ci 224 de ani?
Și dacă tot am răsfoit colecția periodicului „Courier de Moldavie”, să transcriem (în traducere, evident) un mic fragment dintr-o relatare asupra desfășurării cu mare fast a petrecerii de după depunerea „Jurământului de Mir” de către Potemkin. Salve de tun omagiale, concert coral acompaniat de o orchestră compusă din câteva sute de persoane (!), 7000 de lampioane, cuconet etalându-și toaletele aduse de la Paris și… un moment semnificativ pentru amestecul de civilizație apuseană în intenții și bădărănie estică în expresie instaurat la Iași de „Prințul de Taurida”: „Muzica terminându-se, generalul de brigadă Platov și-a făcut apariția ținând în brațe un imens borcan, pe care l-a băut în numele întregii națiuni cazace și în sănătatea Marelui Hatman. Borcanul a trecut apoi din mână în mână și fiecare dintre invitați l-a băut cu entuziasmul ce însuflețea toată asistența, pentru sănătatea și prosperitatea alteței sale.” Cu borcanul se mai bea și-acum prin Basarabia și prin cotloanele Rusiei…
„Albina Românească” și-a asumat, încă de la primul număr, un program ambițios și, pentru stadiul presei europene de atunci, chiar onorabil: gazeta „va cuprinde politicești și interesante novitale din toate țările lumii, buletine de la teatrul războiului (n.n.: nu se precizează care – trebuia să existe unul…), culegeri istorice, literale (sic!), morale, filologice, altele folositoare aflăm și mai ales adese se vor împărtăși din vrednici scriitori povățuiri despre economia câmpului, despre care pentru toate timpurile anului se vor însemna regule după sisteme practicate în țările politicite, atât despre buna lucrare a pământului, a pometelor, a viilor, a stupilor, a viermilor de mătase, a velnițelor, a pădurilor, cât și povățuiri pentru ferirea și vindecarea epizotiei (boala vitilor) și alte folositoare…” etc.
Cum se vede, lipsită de o concurență precum cea a radioului și televiziunii, culeasă tipografic manual, literă cu literă, făr-de Agerpres și serviciile internetului, cu știri externe „proaspete” de-o lună-două, cu gravuri în loc de fotografii, distribuită cu poștalionul, „Albina Românească” a izbutit să reziste și fără nurii fetei de la pagina 5, fără crimele descrise încă din pagina I-a, fără stenograme, can-canuri, fără spectaculosul de budoar și fără inestimabila contribuția a unor iluștri „comentatori politici”. Alte vremuri!
P.S.
Dacă ați avut niscaiva îndoieli privind matrapazlâcurile din sport (vezi tableta noastră precedentă), iată că gazetele vin cu alte dezvăluiri despre avatarurile rentei viagere. Viageră fiind, adică, pe viață, renta era încasată fără rușine și-n numele… sportivilor călătoriți de ani și ani întru Domnul!
Și o mică erată (eroarea mi se datorește în întregime): indemnizația Nadiei Comăneci este de 10.000 roni lunar, nu euro.