Solicitări

184 de apartamente ANL din Suceava pot fi cumpărate de actualii chiriași

Familiile care beneficiază de cel puțin un an de locuință ANL pot să cumpere garsonierele sau apartamentele care le-au fost repartizate.
În această situație sunt 184 de familii din Suceava, beneficiare ale blocurilor ANL din cartierul Privighetorii și de vizavi de Metro.
Numărul posibililor cumpărători ai locuințelor ANL, care îndeplineau condițiile necesare, era de 198 de familii, după cum a precizat primarul Ion Lungu.
“Am întocmit lista cu apartamentele ANL care pot fi vândute, e vorba de 184 de apartamente. Inițial erau 198, dar între timp la 14 persoane le-a expirat contractul și nu au mai solicitat reînnoirea acestuia, pentru că și-au găsit alte locuințe, iar cei care au venit în locul lor nu au un an vechime, pentru a putea achiziționa locuințele”, a declarat șeful municipalității sucevene.
La o evaluare făcută anterior de către evaluatorul autorizat care are contract cu Primăria Suceava, costul mediu al unui apartament ANL a reieșit a fi de 40.000 de euro – ceva mai mult în cazul celor cu trei camere și mai puțin la cele cu două camere.
“Între timp legea s-a schimbat, așteptăm să se dea acest ordin comun al Ministerului de Finanțe și al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, pentru stabilirea valorii de înlocuire a acestor locuințe.
Așteptăm formula nouă de calcul a valorii acestor locuințe, iar de cum vor apărea, le vom pune imediat în practică. Avem deja vreo 40 de solicitări pentru vânzarea de locuințe ANL, dar sunt blocate până când primim normele metodologice de vânzare a lor.”, a adăugat primarul Ion Lungu.
Din vânzarea locuințelor ANL, municipalitatea suceveană va încasa la bugetul local 1% din valoarea tranzacțiilor.

Recomandări

Copiii strigă după ajutor! 931 de apeluri la Telefonul Copilului 119, în județul Suceava. Peste 700 au fost apeluri false sau greșite

Trai ca-n Evul Mediu, dar la bloc – apartament debranșat de la toate utilitățile, posibil focar de boli, în municipiul Suceava

Blocul cu locuințe de serviciu pentru profesori și medici din Siret va fi finalizat în mai puțin de două luni