Solidaritate

18 tiruri cu ajutoare aduse la Suceava de Roberta Anastase



Roberta Anastase a fost însoțită de președintele CJ Gheorghe Flutur și deputatul PD-L Ioan Bălan
Roberta Anastase a fost însoțită de președintele CJ Gheorghe Flutur și deputatul PD-L Ioan Bălan

Președintele PD-L al Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a ajuns vineri cu ajutoare în comuna suceveană Dornești, în care inundațiile au afectat 330 de case, din care 37 trebuie reconstruite. Ea a însoțit o caravană umanitară formată din 18 tiruri încărcate cu materiale de construcții, alimente de bază și îmbrăcăminte.
De colectarea bunurilor s-au ocupat organizațiile PD-L din județul Prahova, de unde este Roberta Anastase, dar și Prefectura. De altfel, împreună cu președinta Camerei Deputaților au venit deputații democrat-liberali de Prahova, prefectul județului și primarul PD-L al Ploieștiului. De asemenea, lângă Anastase au fost prezenți președintele PD-L al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și deputații PD-L de Suceava Ioan Bălan și Gheorghe Coroamă. Ajutoarele au fost depozitate la Primăria Dornești, de unde vor fi distribuite familiilor sinistrate. Roberta Anastase a vizitat podul rutier rupt în două de ape, precum și mai multe case afectate de inundații. Ea s-a întreținut cu sinistrații, care s-au arătat mulțumiți de sprijinul acordat de autorități. Una dintre familii a invitat-o pe Anastase să revină la Dornești după ce își va reface locuința, spunându-i că o va servi cu cele mai bune găluște pe care le-a mâncat vreodată.
Președinta Camerei Deputaților a fost și la casa ridicată la roșu într-un timp record, o săptămână, pentru o familie cu șapte copii mici, unde diriginte de șantier a fost senatorul PD-L Orest Onofrei.
Anastase: „M-a impresionat solidaritatea sucevenilor”
Anastase a oferit ciocolată copiilor și a admirat munca și solidaritatea de care au dat dovadă oamenii din comună.
„Pe mine asta m-a impresionat. Am văzut tragedia și suferința oamenilor, dar e impresionantă voința și puterea de a trece peste aceste greutăți. Au fost foarte multe case afectate, dar deja le-au scos la lumină și asta îți dă speranța că lucrurile se vor rezolva repede. În șase zile să ai ridicată o casă zdravănă e ceva. E impresionantă voința de muncă a acestor oameni și până la urmă înseamnă că merită să pui tot sufletul ca să-i ajuți când vezi că la rândul lor fac un asemenea efort de a depăși această situație. E impresionant. E o tragedie, fără îndoială, dar e atât de important că oamenii au înțeles să fie solidari. Solidaritatea este cel mai important mesaj cu care plec acasă. Ce am văzut la Suceava nu are termen de comparație în țară. Cum e la Suceava nu e nicăieri”, a declarat Anastase.
Flutur: „Ajutoarele de la Prahova au venit ca o mănușă”
Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a ținut să mulțumească delegației de la Prahova pentru ajutoarele aduse „care au venit ca o mănușă”, dar și colegilor săi parlamentari, Ioan Bălan și Orest Onofrei, care zilnic se află pe șantierele de reconstrucție a caselor.
„Vreau să-i mulțumesc colegei mele, doamna președinte a Camerei Deputaților, Roberta Anastase, care a venit cu acest convoi de ajutoare. De asemenea, vreau să-i mulțumesc organizației PD-L Prahova pentru efortul uriaș pe care l-a făcut să vină până aici și să aducă ajutoare pentru suceveni. Vreau să-i mulțumesc senatorului Orest Onofrei care s-a ocupat personal de reconstrucția primei case la Dornești și celorlalți colegi parlamentari, deputatului Bălan, care sunt pe șantiere în momentul de față. Aici, în Bucovina, oamenii nu au așteptat doar ajutoarele, ci au ieșit la treabă, dar vreau să vă spun că a venit ca o mănușă sprijinul pe care ni l-ați acordat dumneavoastră astăzi”, a declarat Flutur.
Roberta Anastase a vizitat și comuna Sucevița, grav afectată de inundații, acolo unde și renumita mănăstire a avut de suferit, în sensul că o parte din instalația de apă potabilă a fost distrusă.



Caravana de 18 tiruri încărcate cu materiale de construcții, alimente de bază și îmbrăcăminte
Caravana de 18 tiruri încărcate cu materiale de construcții, alimente de bază și îmbrăcăminte
Roberta Anastase a fost însoțită de președintele CJ Gheorghe Flutur și deputatul PD-L Ioan Bălan
Roberta Anastase a fost însoțită de președintele CJ Gheorghe Flutur și deputatul PD-L Ioan Bălan