Proiect

1,8 milioane de euro pentru reabilitarea grădinițelor

– În Suceava vor fi construite și reabilitate 20 de grădinițe prin Proiectul pentru Reforma Educației Timpurii
În județul Suceava, și cu precădere în localitățile din mediul rural, se vor aloca aproape 2 miliarde de euro pentru construcția și reabilitarea grădinițelor. Banii se vor aloca în următorii cinci ani, și provin de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și Guvernul României. Lucrările se vor realiza în cadrul Proiectului pentru Reforma Educației Timpurie, coordonat de Ministerul Educației și Cercetării. Proiectul a fost lansat ieri la Suceava, iar la eveniment au participat prefectul județului, Orest Onofrei, Laura Marușca, consilier de imagine în cadrul Unității de Management al proiectelor pentru Învățământ Preuniversitar, din cadrul MEdC și inspectorul școlar general Petru Carcalete. Inspectorul general Petru Carcalete a declarat că „s-au făcut deja propuneri concrete privind localitățile în care se vor construi grădinițe noi sau se vor reabilita cele vechi, iar principalul factor de selecție a fost existența unor unități de învățământ preșcolar care funcționează în case particulare”. Pe lângă reabilitarea instituțiilor de învățământ preșcolar, în cadrul Proiectului pentru Reforma Educației Timpurii grădinițele vor fi dotate cu materiale didactice, jocuri și jucării, iar educatorii din tot județul vor participa la cursuri de formare gratuite. Totodată, într-o grădiniță din Suceava se va crea o încăpere specială pentru copiii cu dizabilități, cameră polisenzorială, dotată cu echipamente necesare copiilor cu dizabilități. Reprezentantul MEdC venit la Suceava pentru lansarea proiectului, Laura Marușca a declarat că „și comunitățile locale au un rol în derularea acestui proiect, întrucât acestea trebuie să pună la dispoziție terenul pe care să se construiască grădinițele, și să facă studiile de fezabilitate”.

Recomandări

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN COMUNA BOTOȘANA

Primarul din Șcheia, Cristinel Burac, anunță că în satul Sf. Ilie se va construi o grădiniță nouă cu trei grupe

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, a semnat contractul de 2,1 milioane de euro pentru consolidarea și extinderea Școlii „Mihai Eminescu”

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN COMUNA BRODINA