Zeci de suceveni care au împlinit recent 50 de ani de căsătorie au fost sărbătoriți sâmbătă, la sediul Primăriei Suceava. Evenimentul, devenit o tradiție de aproape zece ani, a fost un prilej de mari emoții și bucurie pentru 18 „cupluri de aur”, care au fost felicitate de primarul Sucevei, Ion Lungu. Acesta le-a oferit doamnelor câte un frumos buchet de flori, iar domnilor le-a fost înmânată câte o diplomă de fidelitate, pentru a marca acest moment.
„Am inițiat această tradiție în urmă cu aproape zece ani de zile, timp în care am sărbătorit aproape 900 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie, în semn de respect pentru dumneavoastră, de mulțumire pentru ceea ce ați făcut pentru orașul nostru și pentru ceea ce faceți în continuare, mai ales că pensionarii sunt primii care vin să își achite taxele și impozitele, bani fără de care nu s-ar putea face nimic în oraș”, a declarat primarul Ion Lungu, care le-a prezentat și ceea ce s-a făcut în oraș în ultima vreme și care sunt planurile municipalității pentru perioada următoare, pentru a veni în sprijinul cetățenilor și a rezolva o serie de probleme importante pentru întreaga comunitate.
Fiecare „cuplu de aur” a primit și câte un premiu de 200 de lei, conform unei decizii luate în urmă cu câțiva ani în Consiliul Local, Lungu spunându-le celor prezenți că va face demersuri pentru majorarea acestei sume.
Pentru a întregi atmosfera de sărbătoare, cuplurile de aur au fost servite cu prăjituri și șampanie, iar Ion Lungu a mers și a ciocnit un pahar cu fiecare în parte, urându-le să aibă parte de multă sănătate și viață lungă.



