17 persoane sunt suspecte de trichineloză, la Câmpulung Moldovenesc, după ce au consumat, pe 15 august, la o stână de pe Rarău, în apropiere de releul de televiziune, pastramă și preparate din mistreț. Delicatesele au fost puse „la bătaie” de baciul Dumitru Mazăre, din Slătioara, comuna Stulpicani, în vârstă de 43 de ani, la o masă aniversară oferită soție sale, la care au fost mai mulți invitați. Directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava, Petrea Dulgheru, a declarat ieri, într-o conferință de presă, căla spitalul din Câmpulung Moldovenesc, Secția boli infecțioase, sunt internate în acest moment șapte persoane, iar alte nouă au primit îngrijiri în ambulatoriu. Dumitru Mazăre se află internat la un spital din Capitală.
„Am reușit să identificăm, deplasându-ne la Stulpicani, toate persoanele care au consumat carne infestată la acea întâlnire de familie. I-am convins pe toți să se prezinte la medic. Dumitru Mazăre a ales singur să se trateze la un spital din București, la sugestia unei cunoștințe, având, se presupune, o formă mai gravă a bolii. El a organizat această masă cu preparate din mistreț. Mai este o persoană, Toader Florescu, care a participat la acea masă, dar este plecat la Constanța și nu se știe situația lui. Urmează să fie contactat, pentru a vedea dacă nu are și el probleme deosebite”, a declarat Petrea Dulgheru.
Baciul Dumitru Mazăre riscă o amendă de 40.000 de lei
Primele persoane care s-au prezentat la spitalul din Câmpulung Moldovenesc, în zilele de 3 și 4 septembrie, cu tulburări digestive, febră și dureri musculare, au fost patru adulți.
Șeful Direcției Sanitar Veterinare Suceava, Petrea Dulgheru, a declarat ieri că după ce a fost informat de Direcția de Sănătate Publică Suceava că există suspiciunide infecție cu Trichinella spiralisla spitalul din Câmpulung Moldovenesc, a declanșat o anchetă epidemiologică. Cei care au consumat preparate din mistreț la acea petrecere, de pe 15 august, sunt prieteni ai familiei Mazăre, rude și ciobani ai stânei de pe Rarău. Petrea Dulgheru a declarat că baciul Dumitru Mazăre, care este răspunzător de bucatele preparate din carne de mistreț și care a pus în consum carne neverificată sanitar-veterinar, riscă o amendă în valoare de 40.000 de lei, iar după finalizarea anchetei va fi sesizată și poliția.
Încă nu se cunosc foarte multe lucruri despre cum a ajuns mistrețul pe masa invitaților, de la stâna de pe Rarău. „Nu am mai găsit preparate din acel mistreț infestat. Scopul nostru este să verificăm să nu mai fie carne infestată care ar putea să fie pusă în consum și toți cei care deja au mâncat să ajungă pe mâna medicilor, pentru tratament”, a completat Dulgheru.
Avertizare!
Șeful Direcției Sanitar Veterinare Suceava a mai completat ieri, în conferința de presă, că sunt probleme deosebite cu trichineloza, nu numai în județul Suceava, ci în întreaga țară, pentru că unii oameni pun în consum carne, în special vânat, fără să fie examinată sanitar-veterinar. „Examenul trichineloscopic la vânat nu se mai face prin proba clasică, obligatoriu trebuie să se facă examen prin digestie artificială, care se face numai în laboratoare sanitar-veterinare sau la laboratoare zonale”, a explicat Dugheru.
Recomandări
Petrea Dulgheru a ținut să precizeze că cei mai mulți oamenii nu știu cum să se ferească de trichineloză.
„În primul rând, dacă nu au făcut examenul trichineloscopic la carne, oamenii trebuie să fiarbă foarte bine carnea și preparatele din carne sau să o pună, cel puțin o săptămână, în congelator, unde temperatura să fie mult sub minus 18 grade Celsius. Carnea, mai ales cea de vânat, trebuie procurată din unități autorizate sanitar-veterinar”, este recomandarea făcută sucevenilor de șeful DSV.
Dr. Zorescu: „Toți pacienții internați prezintă forme ușoare și medii de boală”
Directorul adjunct medical al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Cătălina Zorescu, a informat ieri, că, la ora actuală, în Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internate șapte persoane, toate din Stulpicani. Este vorba de cinci adulți, patru bărbați și o femeie, cu vârste de 23, 25, 33, 44 și 55 de ani, și doi băieți de 13 și 15 ani. Bolnavilor li s-au recoltat probe care au fost trimise spre analiză la București, testele urmând să stabilească cu certitudine diagnosticul de trichineloză. „Toți pacienții internați prezintă forme ușoare și medii de boală”, a precizat dr. Cătălina Zorescu.
Suspecții de trichineloză, tratați preventiv la domiciliu
Alte nouă persoane din Stulpicani, șase copii și trei adulți, sunt suspecte de boală, urmând la domiciliu un tratament profilactic. Suspecții de trichineloză sunt două femei de 37 și 46 de ani, un bărbat de 40 de ani, patru băieți de 7, 9, 12 și 13 ani, o fetiță de 6 ani și o tânără de 18 ani. Și aceste persoane vor fi supuse unor teste specifice, realizate la București, pentru a se stabili dacă sunt sau nu bolnave de trichineloză.
Trichineloza este o boală determinată de Trichinella spiralis, care ajunge în organismul uman în urma consumului de carne infestată. Majoritatea infecțiilor sunt asimptomatice, însă există și forme clinice de boală cu evoluție severă care pot cauza moartea prin complicațiile pe care le produc.


