„Activitatea Căminului cultural județean din Câmpulung” (I)
„Eri s’a ținut în sala Primăriei orașului Câmpulung-Bucovina ședința sfatului Căminului cultural Județean Câmpulung și conferința președinților și doctorilor Căminelor culturale din județul nostru. Ședința a fost prezidată de Sf. Sa părintele protereu Teodor Petruic, președintele de onoare al Căminului Cultural Județean.
Principalul punct din ordinea de zi a fost adecvarea programului de activitate a căminelor culturale din județ la situația actuală.
Ședința a decurs într’un impresionant spirit de entuziasm și de adâncă înțelegere a greutăților prin care trece în prezent neamul nostru. …La începutul ședinței, părintele protereu T. Petruc, în cuvinte bine simțite și cu emoție abia stăpânită, înfierează cu toată energia actul mișelesc care l’a răspus pe fostul ministru al țării, Armand Călinescu, în plină activitate a sa, desfășurată cu atâta curaj eroic pentru binele și propășirea neamului nostru. Asistența a ținut un moment de reculegere în memoria marelui dispărut. În continuare, părintele Petruc aduce omagii Majestății Sale Regele Carol al II-lea, înțeleptul și energicul conducător al destinului neamului românesc, după care întreaga asistență a intonat Imnul Regal”.
„Suceava”, Anul I, nr. 242, 24 Octomvrie 1939.
„Start cu lipsă de organizare”
„Au trecut câteva luni de la intrarea în producție a șantierului minier Leșul Ursului. În activitatea productivă s-au obținut aici unele rezultate bune. Dar producția planificată nu s-a realizat. Din relatările conducerii șantierului minier rezultă că aceasta se datorește unor cauze de ordin obiectiv. Ele sînt cunoscute și conducerii Intreprinderii Miniere Vatra Dornei, celelalte organe competente trebuie să acționeze energic pentru a veni în sprijinul realizării integrale a sarcinilor de producție planificate. Dar sînt și alte cauze care se creează aici, în mină. Ele își găsesc explicația în organizarea necorespunzătoare a muncii. Sînt la Leșu Ursului maiștri care se achită conștiincios de îndatoririle lor. Alții însă nu-și cunosc atribuțiile, nu lucrează în colaborare”.
„Zori Noi”, Anul XX, nr. 5546, Suceava, Marți 12 octombrie 1965.