17 Ianuarie 2014



„Utilaje nefolosite”
„Utilaje nefolosite”

„Utilaje nefolosite”
La Combinatul de celuloză și hîrtie Suceava se găsesc utilaje tehnologice destinate investițiilor în valoare de cîteva milioane de lei, dar care stau nefolosite de multă vreme. La data controlului, multe dintre acestea erau uitate ca niște cenușărese pentru că banii investiți în ele n-au clopoței să sune în urechile celor care le-au repudiat. Un pod rulant de 5 tone era azvîrlit la un loc cu fiarele vechi, acoperit de rumeguș și deșeuri. Cu alte cuvinte neglijența se dovedește mai tare ca…fierul. Noi nu avem decît măsuri iuți ca oțelul”.
Zori Noi”, Anul XXIV, nr. 6879, Suceava, Ianuarie 1970.
„Afară cu cei mai răi dintre cei răi!”
Ceaușeștii au ajuns odioși și pentru ridicarea în funcții a nonvalorilor, sfertodocților, a celor ale căror arme erau zîzania, liberul arbitru, a celor asemenea lor. Aceștia, unii dintre ei, au rămas în funcții, considerîndu-se utili. Acționează în continuare chiar și prin simpla lor prezență, influențîndu-ne subconștientul, nelăsîndu-ne gîndul liber și structurat în vechiul stil. Pericolul este mare, de dovedit vinovații este greu, dată fiind poziția lor socială și faptul că noi nu sîntem încă obișnuiți cu un punct de vedere independent. Unii dintre noi se simt datori doar din omenie. Alții au dus-o bine. Altora le este jenă…Există însă un răspuns la toate: altă cale nu ni s-a oferit. Deci nu ne simțim datori. Am vrea să gîndim liber, neinfluențați de prezența «cuielor sociale» care nu vor să iasă. Semănăm așa de bine cu ele? Nu. Deci afară cu cei mai răi dintre cei răi! Restul se vor șterge cu timpul”.
„Crai nou” (cotidian social-politic și cultural independent – Suceava), Anul I, Nr. 19, Miercuri 17 ianuarie 1990.



Recomandări