Nu mai puțin de 17 focuri de armă au fost trase de polițiști pentru prinderea în trafic a unui șofer care nu a vrut să oprească la semnalul oamenilor legii și care, încercând să scape, a călcat și mai tare pedala de accelerație, intrând pe contrasens, lovind gardul unei spălătorii auto și în cele din urmă fugind și abandonându-și mașina la marginea pădurii.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, întregul episod s-a petrecut vineri seară, în jurul orei 20:00.
Un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier se afla cu autospeciala radar în funcțiune pe DN 17, pe raza comunei Păltinoasa, iar la un moment dat a surprins o autoutilitară Dacia Papuc care circula din sens opus și al cărei șofer a depășit un autocar pe marcajul pietonal și în zona de acțiune a indicatorului „Depășire interzisă”, încălcând marcajul longitudinal continuu care desparte cele două sensuri de mers.
Polițiștii i-au făcut semn să oprească, punând în funcțiune atât semnalele luminoase, cât și cele acustice din dotarea autospecialei, însă individul de la volan și-a continuat deplasarea.
Echipajul de poliție a pornit în urmărirea Daciei Papuc, somându-l prin stația de amplificare a autospecialei radar să oprească imediat.
În momentul în care a fost ajuns din urmă, șoferul a schimbat brusc direcția de mers către stânga, pătrunzând pe contrasens, cu intenția de a intra pe un drum lateral. Din cauza vitezei prea mari, însă, șoferul Daciei Papuc a intrat în coliziune lateral stânga cu gardul unei spălătorii auto, avariindu-și autovehiculul, însă a continuat deplasarea.
Dându-și seama că șoferul fugar nu are de gând să oprească, polițiștii au făcut uz de armă și au tras nu mai puțin de 14 focuri de armă în aer, după care au tras alte trei focuri în direcția roților Daciei Papuc.
Și-a abandonat mașina și a fugit în pădure
Șoferul fugar a continuat deplasarea pe drumul de acces către Cantonul Silvic Bucovăț, unde, după ce a parcurs o distanță de aproximativ 500 de metri, în apropierea lizierei pădurii a oprit, a coborât de la volanul mașinii și a fugit în pădure.
În torpedoul mașinii, polițiștii i-au găsit documentele de identitate și, confruntând cu imaginile surprinse de radar, au stabilit că la volan s-a aflat un anume Gheorghe Liviu Nuțu, în vârstă de 43 de ani, din Păltinoasa.
Echipaje de poliție de la Gura Humorului și ale Secției de Poliție Rurală Păltinioasa au plecat în căutarea șoferului fugar, însă, în aceeași seară, în jurul orei 22:30, respectivul s-a prezentat singur la poliție. A recunoscut că el era la volan și a susținut că nu a oprit la semnalele agențiilor de poliție rutieră, întrucât s-a speriat.
Gheorghe Liviu Nuțu a fost pus să sufle în aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,16 la mie în aerul expirat.
„Pentru faptele săvârșite conducătorul auto a fost sancționat cu o amendă totală în valoare de 3.400 de lei, ridicarea plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare și suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă totală de 150 de zile”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.