„Purtarea brâului tricolor”
„Circulă svonul că în districtul Siretului s’a interdis din partea autorităților politice purtarea brâului tricolor, care constituie o parte integrantă a portului poporului român din acest district. Dacă-i adevărat și svonul acesta, vom mai reveni în curând. Deocamdată trebuie să ne îndoim”.
„Patria”, Anul II, nr. 216, Cernăuți, Decemvrie 1898.
„Expoziție antimonarhică”
„Sălile Muzeului regional din Suceava au găzduit, între 1-14 decembrie a.c., expoziția antimonarhică de grafică aparținînd graficianului D. Negrea din București. Expoziția a stîrnit un interes deosebit în rîndul oamenilor muncii din oraș. Pentru vizionarea ei au fost organizate vizite în colectiv, iar pentru unele clase de la școlile medii au fost organizate ore educative chiar în sălile muzeului. În cele două săptămîni cît a fost în Suceava, expoziția a fost vizitată de peste 600 de oameni ai muncii din oraș și de un grup de colectiviști din regiune aflați la cursuri la Casa Agronomului din Șcheia”.
„Zori Noi”, Anul XVIII, nr. 4982, Suceava, Decembrie 1963.






