Șeful Centrului de Exploatare Suceava – din cadrul E.ON Moldova, Vasile Curelaru, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că în județ există circa 17 cătune neelectrificate, fiecare cătun având între 10-15 gospodării.
Cătunele se află în zonele Stulpicani, Ostra, Câmpulung Moldovenesc, Izvoarele Sucevei, în special în zona de munte. Pe lângă aceste cătune, mai sunt și grupuri de locuințe care nu beneficiază de energie electrică, deși sunt situate în apropierea orașelor sau a municipiilor.
Vasile Curelaru a declarat că există un program aprobat de conducerea E.ON Moldova care prevede ca în acest an (cu fonduri ale E.ON- ului) să fie electrificate 4-5 cătune din județul Suceava. Pentru prima dată, acești oameni vor renunța la lampa cu motorină sau petrol și vor folosi becul electric.
El a mai completat că E.ON Moldova are programate în 2008 investiții în valoare de 300.000 de euro, doar în zona Sucevei, 30% dintre acestea fiind deja realizate (modernizare, înlocuire LES, LEA, reconstrucție rețele).
„Din păcate, fenomenele meteorologice care au «lovit» județul de la începutul acestui an (cod galben, cod portocaliu) au necesitat cheltuirea a peste 16 miliarde de lei vechi, mai ales că nu s-a mers pe improvizații. Acolo unde au fost avarii s-au reconstruit instalațiile electrice”, a mai completat Curelaru.





