Final de evaluare

169 de elevi suceveni au lipsit de la ultima probă a examenului de bacalaureat

Absolvenții claselor a XII-a au susținut vineri ultima probă din cadrul examenului de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, respectiv proba la alegere a profilului și specializării. 4.810 elevi au fost prezenți în sălile din cele 16 centre de examinare, cea de-a treia probă scrisă din cadrul bacului înregistrând 169 de absenți. La nivelul județului, nu a fost semnalat nici un caz de tentativă de fraudă.
La cea de-a treia probă scrisă a bacului, elevii care au fost înscriși în timpul celor patru ani de liceu la profilul real au avut posibilitatea de alege dintre disciplinele fizică, informatică, chimie, anatomie sau biologie vegetală și animală. Elevii de la profilul umanist au susținut proba la una din următoarele discipline: geografie, filosofie, logică și argumentare, economie, psihologie sau sociologie.
Cei mai mulți s-au înscris pentru a fi examinați la disciplina biologie, urmată de geografie, logică și argumentare, informatică, fizică și chimie. Mai puțini candidați, sub 100, au ales sociologie, psihologie, economie, filozofie.
Pe 5 iulie vor fi afișaterezultatele, până la ora 16:00, și vor putea fi depuse contestațiile (orele 16:00 – 20:00). Pe 10 iulie vor fi afișate rezultatele finale.
Cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat 2017 va începe în data de 11 iulie, cu înscrierea candidaților.
Tezele elevilor vor fi corectate într-un alt județ, la fel și contestațiile.
La fel ca în cazul evaluării naționale, Ministerul Educațieia hotărât eliminarea prevederii conform căreia nota finală după contestații se modifică numai în cazul în care între nota inițială și nota de la contestații există o diferență de minimum 0,5 puncte.
Astfel, nota comisiei de contestații este finală.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să susțină toate probele de examen, iar la cele scrise să obțină minim 5, însă media notelor să fie de cel puțin 6.

Recomandări

Curs gratuit pentru elevi „7 sfaturi practice înainte de a te apuca să înveți sau să citești (Cum să te organizezi)”

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025

Calendarul bacalaureatului revine la varianta clasică, cu probe orale și scrise la finalul anului școlar