162 de ani de la dezrobirea rromilor din Principatele Române. Partea a II-a

Dacă în cel mai vechi document istoric referitor la primul grup de rromi aflat pe teritoriul țării noastre sunt menționate doar 40 de familii sau sălașe, cum este termenul istoric, în mai bine de cinci secole numărul acestora a crescut exponențial atât în scripte, cât și în viața de zi cu zi, însă viața lor de zi cu zi devenise tot mai grea. În catagrafiile din 1850 numărul total al robilor din Principatele Române se ridica la puțin peste 250.000 de suflete. În funcție de cine era proprietarul lor existau trei categorii de robi: robii statului, care erau proprietatea domnului, cei care plăteau impozit către stat, mai existau robii mănăstirești aflați în proprietatea mănăstirilor sau a altor așezăminte bisericești și o a treia categorie, a celor aflați în proprietatea boierilor, numiși și robii boierești.
Statutul lor era de oameni aserviți, ei erau la totala discreție a stăpânilor și viața lor era în funcție de personalitatea, de credința, de obiceiurile stăpânului. Robii erau și ei lipsiți de libertate, dar aveau câteva caracteristici care îi deosebeau de ceilalți oameni neliberi. Stăpânii aveau drept de viață și de moarte asupra robului. Mai târziu s-a interzis dreptul de moarte asupra rromilor avuți în proprietate, mai ales asupra rromilor boierești. Ca indivizi, rromii și bunurile lor erau proprietate absolută a stăpânului lor. Nu se puteau căsători decât cu avizul stăpânului, se puteau despărți copii de părinți după bunul plac al stăpânului pentru căsătorie. Dacă stăpânii aveau pofte, orice femeie căsătorită sau fată le aparținea, nimeni nu li se putea opune.
Relațiile în interiorul familiilor boierești cu rromii au fost uneori destul de ciudate pentru că noi cunoaștem și avem elemente antropologice certe de mari boieri care aveau toate semnele exterioare ale apartenenței la etnia rromă, deci au existat chiar și legături de altă natură care au dus scoborâtor în familiile boierești care aveau picătura neagră, cum spun brazilienii.
Apar însă și licitațiile într-o epocă în care ideea de proprietate în sens deplin, în sens modern, occidental, prinde teren la noi, boierii se simt îndreptățiți să-și vândă și să-și cumpere robii ca orice altă marfă și atunci apar la noi licitațiile care se înregistrau la Tribunal. Când au apărut ziarele se anunțau în ziare și într-o anumită perioadă existau și vânzări în spații publice, licitații cu public.
Vânzarea s-a făcut multă vreme printr-o relație directă între vânzător și cumpărător, între doi boieri, pentru că boierii își vindeau între ei robii, foarte rar o mănăstire vindea robi unui boier.
În secolele XVI-XVII-XVIII eram singura țară din Europa care mai avea o categorie de oameni cu eticheta aceasta, de sclav sau de rob. Sigur că mentalitatea noastră de astăzi refuză categoric această instituție care este împotriva tuturor învățămintelor pe care le avem și pe plan religios și pe plan științific. Antropologia demonstrează egalitatea biologică și a capacităților mentale a tuturor etniilor și deci a proclama o etnie ca fiind inferioară inferioară fără acces la toate drepturile, este monstruos.
La un moment dat statul, care era principalul deținător al averilor, al profitului produs de mănăstiri a și interzis mănăstirilor să-și mai vândă robii, pentru că robii aduceau profit mănăstirilor, mănăstirea îi taxa pe aceștia și statul indirect beneficia de venitul adus mănăstirilor de robii mănăstirești. Deci multă vreme vânzarea se făcea printr-o relație directă, era o problemă de familie rezolvată în casa boierilor.
Femeia luată de la bărbat, fata luată de la părinți, copiii răzlețiți unii de alții pentru a fi vânduți pe vite erau acte ce nici umanitatea și nici legea civilă nu mai puteau suporta! Saloanele Parisului vuiau, de aceea, povățuiți de spiritul secolului, un număr de boieri bătrâni și tineri au hotărât să spele obrazul patriei lor de rușinea sclaviei. Înainte ca chestiunea dezrobirii țiganilor să fi intrat în consiliile și în planurile de reformă ale ocârmuitorilor, parte din boierime începuse să-și spele păcatele căci își dezrobeau, sau cum spun documentele vremii, își iertau robii. Întrebuințăm cuvântul iertare căci pe acesta îl găsim în toate actele de dezrobire, însă reforma mergea greu, căci ea jignea prea multe interese pentru a se putea opera cu înlesnire.
În linii mari trebuie să acceptăm că o bună parte dintre aceste reforme au fost într-un fel și rezultatul unor presiuni pe care tânărul stat român le primea din afară, mă refer la dezrobirea rromilor sau țiganilor, mă refer ulterior la problema cetățeniei pentru evrei. Nouă, tuturor, acest model european ne-a fost favorabil.
Prof. Dimitriu Lucian, Inspector școlar pentru problemele educaționale ale rromilor I.Ș.J. Suceava