Finanțare

160 de miliarde lei de la Stat către ONG-urile care se ocupă de protecția copilului



– Organizațiile neguvernamentale din Suceava interesate de finanțare vor trimite proiecte către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului
– Banii vor fi acordați pe bază de contract încheiat între ANPDC, consilii județene sau locale și ONG-urile care vor derula proiectul
Organizațiile neguvernamentale vor putea beneficia în acest an de finanțări însumând 160 de miliarde de lei pentru proiecte privind protecția copilului, banii urmând a fi alocați în cadrul a șase programe de interes național în domeniu, adoptate recent de Guvern. Programele presupun măsuri pentru copiii din centrele de plasament, pentru cei cu handicap, afectați de HIV/SIDA, victime ale abuzurilor, ale neglijențelor și ale exploatării sau copiii din familiile aflate în criză, pentru care se poate preveni separarea de familie. Unul dintre aceste programe se referă la înființarea de centre de plasament de tip familial (căsuțe și apartamente) pentru copiii din instituțiile cu o capacitate mai mare de 100 de locuri, care nu au fost restructurate pe module de tip familial. Programul are drept scop reducerea numărului de copii aflați în centre de plasament de tip clasic și creșterea numărului celor de tip familial. Al doilea PIN se referă la dezvoltarea serviciilor alternative pentru copiii cu au handicap sau HIV/SIDA, în timp ce un alt program prevede dezvoltarea rețelei de servicii specializate pentru copiii victime ale abuzului, neglijării și exploatării, având drept scop reintegrarea socială a acestor minori, precum și a celor care au fost victime ale traficului, exploatării sexuale ori prin muncă, migrației, precum și a copiilor refugiați.
Guvernul susține financiar și rețelele de asistenți maternali pentru protecția specială a copilului mai mic de doi ani. Programul vizează extinderea serviciilor de asistență maternală, prin înființarea unor birouri zonale, pentru a fi mai aproape de asistenții maternali și copiii ocrotiți de aceștia. Un alt program se referă la dezvoltarea rețelei serviciilor sociale comunitare pentru copil și familie și susținerea familiilor aflate în criză, pentru a preveni separarea copilului de familie. Vor fi dezvoltate serviciile de prevenire (centre de zi, de consiliere și sprijin pentru părinți și copii, de asistență și sprijin pentru readaptarea copilului cu probleme psiho-sociale, servicii de monitorizare, asistență și sprijin pentru femeia gravidă predispusă să-și abandoneze copilul).
În Suceava sunt acreditate mai multe ONG-uri care se ocupă de protecția copilului (Asociația „Lumină Lină” – centru de zi, Asociația de Ajutor a copiilor și tinerilor „ABA –DEL –TIN”, Fundația „FARA”, Asociația Orfelinatului Creștin Natanael, Fundația „O nouă viață” Siret pentru două servicii: locuințe protejate, centre de recuperare și reabilitare pentru persoane cu deficiențe, Fundația „Jagle” Siret, Fundația Viorica ET&A Fundu Moldovei), și care ar putea să obțină bani frumoși de la Stat dacă trimit proiecte către Autoritatea Națională pentru Drepturile Copilului. Dacă ONG-urile sucevene nu vor „pune mâna” cât mai repede pe ghidul metodologic și nu vor înainta rapid proiecte spre finanțare, vor rămâne „pe dinafară”.
„Aici intervine și rolul comunității, al Primăriilor, al autorităților locale unde funcționează ONG-uri, care trebuie să preia proiectele (serviciile) obținute de organizațiile neguvernamentale, să le susțină și să le ducă mai departe”, ne-a spus purtătorul de cuvânt al Direcției de Asistență Socială Suceava, Tiberiu Rotaru
Cine poate să obțină finanțare de la Stat?
În cadrul programelor pot beneficia de finanțare proiectele propuse de organizații neguvernamentale române, care desfășoară de cel puțin un an activități în domeniul protecției copilului și dispun de resursele materiale și umane pentru a derula proiecte și care prezintă garanții de solvabilitate financiară. De asemenea, pot obține finanțare și reprezentanțele din România ale organizațiilor internaționale.
Selecția proiectelor va fi realizată de către comisii specializate constituite la nivelul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC), beneficiarii proiectelor fiind consiliile județene și locale pe raza cărora vor fi implementate proiectele. Finanțarea va fi acordată pe baza de contract încheiat între ANPDC, consilii județene sau locale și ONG-urile care vor derula proiectul, autoritatea abilitată să controleze modul de utilizare al fondurilor fiind tot ANPDC.



Recomandări

Cursuri gratuite de competențe digitale pentru cetățeni – Digital STARs, la Biblioteca Bucovinei, începând din ianuarie

Cursuri gratuite de competențe digitale pentru cetățeni – Digital STARs, la Biblioteca Bucovinei,  începând din ianuarie
Cursuri gratuite de competențe digitale pentru cetățeni – Digital STARs, la Biblioteca Bucovinei, începând din ianuarie

„Emoții în echilibru”, la final, un proiect care a adus bucurie, conștientizare și echilibru emoțional pentru copiii și părinții din Suceava

„Emoții în echilibru”, la final, un proiect care a adus bucurie, conștientizare și echilibru emoțional pentru copiii și părinții din Suceava
„Emoții în echilibru”, la final, un proiect care a adus bucurie, conștientizare și echilibru emoțional pentru copiii și părinții din Suceava

Maria Păvăloaia este noul purtător de cuvânt al Protecției Copilului Suceava. Ea a înlocuit-o pe Nicoleta Daneliuc, care s-a pensionat

Maria Păvăloaia este noul purtător de cuvânt al Protecției Copilului Suceava. Ea înlocuit-o pe Nicoleta Daneliuc, care s-a pensionat
Maria Păvăloaia este noul purtător de cuvânt al Protecției Copilului Suceava. Ea înlocuit-o pe Nicoleta Daneliuc, care s-a pensionat

Dinți sănătoși, copii sănătoși – un pas mare pentru un zâmbet mic: cabinetul stomatologic pentru copii prinde viață

Dinți sănătoși, copii sănătoși – un pas mare pentru un zâmbet mic: cabinetul stomatologic pentru copii prinde viață
Dinți sănătoși, copii sănătoși – un pas mare pentru un zâmbet mic: cabinetul stomatologic pentru copii prinde viață