Nu mai puțin de 16 șoferi aflați sub influența alcoolului au fost prinși de poliție după două zile de controale în trafic. Vineri și sâmbătă, 10 și 11 mai, Serviciul Rutier Suceava, împreună cu formațiunile rutiere din județe, a organizat o acțiune de control cu efective mărite, controlul axându-se pe depistarea șoferilor băuți.
În total, au fost reținute 18 permise de conducere, din care 11 de la șoferi prinși băuți, cu concentrații de alcool sub limita penală, 0,40 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, polițiștii rutieri au constatat nouă infracțiuni, în cinci cazuri fiind vorba de șoferi sub influența băuturilor alcoolice, cu concentrații de peste 0,40 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Alte două dosare penale au fost întocmite pentru conducere cu numere expirate de înmatriculare, plus două pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
În cadrul celor două zile de controale polițiștii rutieri au aplicat și 218 amenzi, în valoare de aproape 47.000 de lei. Un număr de 53 de amenzi au fost date șoferilor înregistrați de radare cu viteze peste limitele legale.