Muncă la negru

157 de suceveni depistați luna trecută fără forme legale de muncă



Șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă, Romeo Butnariu
Șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă, Romeo Butnariu

Inspectorii de muncă suceveni au efectuat luna trecută 291 de controale în urma cărora au aplicat 164 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 80.000 de lei. Așa indică raportul prezentat de șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă, Romeo Butnariu. Cele mai multe verificări, 203, au fost efectuate în domeniul relațiilor de muncă, deficiențele constatate conducând la aplicarea a 49 de amenzi, în sumă de 56.000 de lei. Au fost depistate 157 de persoane care desfășurau muncă nedeclarată.
„Dintre acestea, o persoană al cărei contract individual de muncă nu a fost transmis în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității, 150 de persoane ale căror contracte individuale de muncă au fost transmise în registrul general de evidență a salariaților fără respectarea termenului legal și șase persoane fără forme legale de angajare care își desfășurau activitatea la cinci angajatori, valoarea amenzilor aplicate fiind de 30.000 de lei”, a explicat Romeo Butnariu. Inspectorii de muncă au depistat mai multe deficiențe în domeniul relațiilor de muncă, printre care neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, anterior începerii raporturilor de muncă, netransmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidență a salariaților, netransmiterea modificărilor intervenite în registrul general de evidență a salariaților, nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară, nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la obligația de a ține evidența orelor prestate de fiecare salariat, nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă și nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal.
112.777 contracte individuale de muncă active în județul Suceava
În domeniul securității și sănătății în muncă inspectorii ITM Suceava au efectuat 88 de controale în urma cărora au fost aplicate 115 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 24.000 de lei. Ca deficiențe constatate sunt: lipsa evaluării riscurilor, neorganizarea activității de acordare a primului ajutor și faptul că nu sunt stabilite prin fișa postului atribuțiile și răspunderile în domeniul securității și sănătății în muncă pentru toți lucrătorii. Raportul pe luna februarie mai arată că la Inspectoratul Teritorial de Muncă s-au primit 122 petiții, din care 98 au fost soluționate. Ca urmare a analizării registrului general de evidență a salariaților s-a constatat faptul că la data de 1 martie figurează ca fiind înregistrate 112.777 contracte individuale de muncă active, din care 105.819 pe durată nedeterminată și 6.958 pe durată determinată.



Recomandări

Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de 7.000 de lei la mai multe firme care au angajați cetățeni străini

Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de 7.000 de lei la mai multe firme care au angajați cetățeni străini
Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de 7.000 de lei la mai multe firme care au angajați cetățeni străini

Sucevenii, obligați să întrețină vegetația și curățenia în spațiile din jurul locuințelor și firmelor

Decizia a fost aprobată de Consiliul Local suceava, dar nu fără discuții aprinse și opinii contra
Decizia a fost aprobată de Consiliul Local suceava, dar nu fără discuții aprinse și opinii contra

298 de elevi suceveni au lipsit de la examenul la matematică, la evaluarea națională

A doua probă a evaluării naționale a absolvenților clasei a VIII-a, examenul la matematică, a avut loc în județul Suceava în 160 de centre de examen
A doua probă a evaluării naționale a absolvenților clasei a VIII-a, examenul la matematică, a avut loc în județul Suceava în 160 de centre de examen