Am asistat acum două zile la o prezentare pentru cei care vor să urmeze un doctorat la London School of Economics (cea mai importantă universitate de științe sociale din Marea Britanie, unde momentan urmez un master în politici europene). Profesoara care prezenta a început prin a ne descuraja: un doctorat la LSE înseamnă patru ani de muncă multă, cercetare academică grea și neapărat inovativă, activitate desfășurată pe ramura cea mai de jos a vieții universitare, imposibilitatea de obține bani mai mulți dintr-un job bine plătit, pentru că nu ai timp de o slujbă cu normă întreagă, și o bursă cît să trăiești la limita decenței. Dacă veți fi acceptați aici veți munci mult, veți fi deprimați zile întregi și vă veți plictisi de atîta cercetare, cam asta a fost concluzia acriturii britanice, care vorbea de un doctorat adevărat.
Ce citesc acum trei zile în Gîndul? Ministrul Cristian David tocmai a obținut un doctorat românesc. Cosmin Gușă la fel. Chiar și omul de afaceri Costel Cășuneanu este doctor al Academiei de Poliție. Prefectul de Suceava Orest Onofrei a fost și el doctorand în timp ce îndeplinea funcția publică, la fel șeful poliției capitalei. Ei bine, eu nu cred că acești oameni pot fi cu adevărat doctori. Nu cred că un ministru în funcție care răspunde de poliție și adminstrație are timp de cercetare academică adevărată. Nu cred că un lider de partid ca Gușă care e toată ziua la televizor are timp măcar să consulte literatura de specialitate din domeniul geopoliticii, unde se vrea doctor. Ori acești oameni sunt niște genii absolute, care i-ar face invidioși pe profesorii de la Harvard, Oxford sau LSE, caz în care ar trebui să îi exportăm repede pentru că România e prea mică pentru capacitatea lor intelectuală, ori aceste titluri de doctor sunt niște făcături.
Suntem încă o țară bananieră la capitolul universitar. Numai în țările bananiere primul ministru în funcție (Adrian Năstase) predă normă întreagă la cinci universități. Numai în țările bananiere o cocotă închipuită ca Elena Udrea poate să aspire la a fi profesor universitar. În aceste țări, prestigiul academic este folosit, cumpărat, corupt de închipuiții zilei. Nici nu e de mirare că nu avem nici o universitate în primele 500 ale lumii. Acești “doctori” nu produc și nu vor produce plus de valoare intelectuală. Dar ce nu înțeleg toate aceste fețe palide cu aer de academicieni este că în lumea normală în care vrem să intrăm nu dă nimeni doi bani pe tine dacă spui că ți-ai luat doctoratul când erai ministru. Doctoratul e doctorat, ministeriatul e ministeriat. Dacă vrei să le faci pe amândouă în același timp, atunci nu faci nimic bine. Faptul că Gușă, David et comp încă mai cred că dă bine să faci așa ceva ține de subdezvolatarea mentală în care se scaldă elitele noastre TV. Și ține și de un sistem universitar corupt care poate fi reformat doar prin reformă radicală, practic reconstruire de la zero. Altfel adevărații doctoranzi din România, care chiar încearcă să facă cercetare academică, nu au nici o șansă: diplomele lor sunt supuse inflației, pentu că pe piață intră nulitățile VIP.
