Măsuri

150 de pietoni amendați în trei zile

Indulgența polițiștilor față de pietonii care traversează strada la întâmplare nu mai este de actualitate, acțiunile care vizează sancționarea celor care nu traversează strada prin loc marcat fiind organizate din două în două zile. După ce marți o acțiune de control a Serviciului de Poliție Rutieră Suceava s-a soldat cu amendarea a 90 de pietoni, o a altă acțiune de control, desfășurată joi, a avut rezultate asemănătoare, 60 de pietoni fiind amendați cu 2 sau 3 puncte de amendă (între 78 și 117 lei), deoarece au fost surprinși în timp ce traversau strada la întâmplare, fără a se deplasa în zona trecerilor de pietoni. Din nou, acțiunea s-a desfășurat la nivelul întregului județ, fiind vizate cu precădere trecerile de pietoni din orașe și municipii. Cu ocazia aceluiași control au fost amendați și 71 de șoferii, sancțiunile vizându-i pe conducătorii auto care circulau fără centuri de siguranță, pe cei care au staționat neregulamentar sau pe cei care conduceau cu viteză. În total, valoarea amenzilor aplicate joi se ridică la 6.997 de lei.

Recomandări

Descinderi ale Poliției în baruri și săli de jocuri, cu ”prafuri” găsite și amenzi mari pe linie de pază și protecție

Un șofer de 84 de ani este autorul accidentului în care două tinere au fost lovite pe o trecere de pietoni din Suceava

Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava
Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava

Unul dintre tinerii săltați pentru trafic de cocaină a făcut recent mai multe tranzacții în Suceava cu același drog de mare risc

Flagrant la o tranzacție de aproape un kilogram de cocaină, în parcarea unui centru comercial din Suceava
Flagrant la o tranzacție de aproape un kilogram de cocaină, în parcarea unui centru comercial din Suceava